joi, 28 martie, 2024

Cum stau OFICIAL taberele din PSD cu cateva ore înaintea ședinței în care lui Dragnea i s-a cerut să plece

Distribuie:

Publicat:

Un număr de 20 filiale județene PSD îl susțin la șefia partidului pe Liviu Dragnea, în timp ce 13 organizații solicită schimbarea acestuia din funcție, opțiunea a 15 filiale fiind incertă înainte de ședința CExN de vineri în care se va discuta scrisoarea pe tema schimbării liderului social-democrat. Totul în baza declarațiilor oficiale de până acum. Interesant este însă că liderii unor filiale declarate de partea lui Liviu Dragnea sunt și semnatari ai Scrisorii(semnături care nu sunt publice).

HARTA voturilor care vor decide soarta lui Dragnea: Situaţia cu 12 ore înainte de CEx

Conducerea lărgită a PSD se reunește, vineri, într-o ședință a Comitetului Executiv Național care se va desfășura în Parlament, de la ora 12.30, pentru a dezbate „Declarația privind Starea Partidului Social Democrat”.

Documentul propune 19 măsuri, printre care demisia lui Liviu Dragnea din funcția de președinte al PSD și din funcția de președinte al Camerei Deputaților, precum și asigurarea interimatului conducerii PSD de către premierul Viorica Dăncilă până la organizarea unui Congres Extraordinar PSD, în prima parte a anului 2019.

CUTREMUR în Justiţie: Procuroarea propusă la şefia DNA, citată la PG pentru un test cu detectorul de minciuni (surse)

Declarația este semnată de un „Comitet de inițiativă” format din Paul Stănescu, vicepreședinte PSD, viceprim-ministru și ministru al Dezvoltării, Gabriela Firea, vicepreședinte PSD și Primar general al Capitalei și Adrian Țuțuianu, vicepreședinte PSD și vicepreședinte al Senatului.

MEDIAFAX vă prezintă pozițiile adoptate în cursul săptămânii de liderii și organizațiile județene PSD, organizația municipiului București și cele șase organizații PSD de Sector din Capitală:

PSD Alba – Indecis. „Părerile au fost pro și contra, părerile au fost împărțite, iar în final, s-a supus la vot, în următorul fel să se voteze pentru unitate în partid și mâine să se ia o decizie la fața locului, deci nu a fost un mandat clar care să fie pro sau contra”, a declarat joi, pentru MEDIAFAX, senatorul PSD de Alba, Daniel Breaz.

PSD Arad – Susținere pentru Liviu Dragnea. „Suntem aproape de finalul luptei cu abuzurile judiciare comise în trecutul apropiat de instituții de forță cunoscute. Sigur că aceste lucruri deranjează anumite cercuri”, potrivit unui comunicat de presă al organizației județene PSD Arad.

PSD Argeș – Susținere pentru Liviu Dragnea. „CEx al PSD Argeş solicită în mod expres următoarele: deschiderea spre dialog a conducerii partidului, profesionalizarea comunicarii partidului, impulsionarea activităţii guvernamentale printr-o remaniere substanţială”, potrivit unei Rezoluții adoptate, joi, de organizația PSD Argeș.

PSD Bacău – Susținere pentru Liviu Dragnea.

PSD Bihor – Susținere pentru Liviu Dragnea. „Într-o perioadă în care forțele politice de dreapta, la nivel european și național, fac tot ce le stă în putere pentru a împiedica guvernul PSD să își ducă la îndeplinire mandatul încredințat de români, membrii PSD Bihor consideră că toți cei care se alătură acestor încercări fac, în mod evident, jocul mizerabil al adversarilor partidului”, potrivit unui comunicat de presă al organizației județene.

PSD Bistrița Năsăud – Susținere pentru Liviu Dragnea.

PSD Botoșani – Susținere pentru Liviu Dragnea.

PSD Brăila – Solicită demisia lui Liviu Dragnea. „PSD nu este partidul unui om și va redeveni partidul unei echipe”, a scris, pe Facebook, primarul municipiului Brăila, Viorel Marian Dragomir.

PSD Brașov – Susținere pentru Liviu Dragnea. „Le propun tuturor colegilor să ne ocupăm de programul de guvernare și de consolidarea internă a partidului fără a mai alimenta conflicte care urmăresc doar acapararea puterii de către un grup restrâns”, a declarat, pentru MEDIAFAX, președintele PSD Brașov, Marius Dunca.

PSD București – Solicită demisia lui Liviu Dragnea. Președintele interimar PSD București, Gabriela Firea, se află în grupul de inițiativă care a semnat „Declarația privind Starea Partidului Social Democrat” prin care se solicit demisia lui Liviu Dragnea.

PSD Sectorul 1 – Solicită demisia lui Liviu Dragnea.

PSD Sectorul 2 – Solicită demisia lui Liviu Dragnea.

PSD Sectorul 3 – Solicită demisia lui Liviu Dragnea.

PSD Sectorul 4 – Susținere pentru Liviu Dragnea.

PSD Sectorul 5 – Susținere pentru Liviu Dragnea.

PSD Sectorul 6 – Indecis.

PSD Buzău – Solicită demisia lui Liviu Dragnea. „Din păcate, Liviu Dragnea a ajuns un om orbit de putere, orgolii și spaime imaginare”, a scris miercuri, pe Facebook, liderul PSD Buzău, Marcel Ciolacu.

PSD Călărași – Indecis. „Are și domnul președinte meritele lui, sunt de acord și cu unele puncte din acea scrisoare. (…) E o decizie grea și tocmai de aia vreau să mă consult cu primarii, să vedem ce părere au și dânșii. Cel mai important pentru noi însă este să rămânem la guvernare”, a declarat, joi seara, pentru MEDIAFAX, președintele PSD Călărași, Ciprian Pandea.

PSD Caraș-Severin – Solicită demisia lui Liviu Dragnea.

PSD Cluj – Susținere pentru Liviu Dragnea.

PSD Constanța – Susținere pentru Liviu Dragnea.

PSD Covasna – Nu a prezentat poziția filialei.

PSD Dâmbovița – Solicită demisia lui Liviu Dragnea.

PSD Dolj – Susținere pentru Liviu Dragnea.

PSD Galați – Indecis. Deși nu au votat joi pentru susținerea sau retragerea sprijinului politic în cazul lui Dragnea, social-democrații din Galați s-au poziționat la nivel declarativ alături de președintele în funcție.

PSD Giurgiu – Solicită demisia lui Liviu Dragnea.

PSD Gorj – Nu a prezentat poziția filialei.

PSD Harghita – Nu a prezentat poziția filialei.

PSD Hunedoara – Susținere pentru Liviu Dragnea.

PSD Ialomița – Solicită demisia lui Liviu Dragnea. „Eu cred că toate lucrurile așa cum au fost menționate în scrisoarea publică, cea care părea pierdută, toate lucrurile menționate acolo sunt reale și corecte. Eu personal cred că o retragerea președintelui ar fi utilă și partidului și domniei sale”, a declarat liderul PSD Ialomița și secretarul general al PSD, Marian Neacșu.

PSD Iași – Susținere pentru Liviu Dragnea.

PSD Ilfov – Solicită demisia lui Liviu Dragnea. Președintele PSD Ilfov, Gabriela Firea, se află în grupul de inițiativă care a semnat „Declarația privind Starea Partidului Social Democrat” prin care se solicit demisia lui Liviu Dragnea.

PSD Maramureș – Indecis. „Orice vot dat în Comitetul Executiv de vineri, fie împotrivă președintelui PSD Liviu Dragnea, fie împotrivă "Comitetului de inițiativă" sau fie că vorbim despre demișii sau excluderi va însemna o înfrângere pentru partid. Nu va fi o victorie dacă se ajunge la vot pentru nicio tabără (și folosesc cu părere de rău cuvântul tabără în PSD)!”, a spus, joi, liderul PSD Maramureș, Gabriel Zetea.

PSD Mehedinți – Nu a prezentat poziția filialei.

PSD Mureș – Susținere pentru Liviu Dragnea.

PSD Neamț – Susținere pentru Liviu Dragnea. „Să nu uităm, cu Liviu Dragnea la conducere am obținut cele mai bune rezultate electorale și am dat României cea mai bună guvernare”, potrivit unui comunicat de presă al organizației județene.

PSD Olt – Solicită demisia lui Liviu Dragnea

PSD Prahova – Indecis.

PSD Sălaj – Indecis. Comitetul Executiv Județean al PSD Sălaj a decis, joi, că nu susține scrisoarea anti-Dragnea, dar că mandatul președintelui filialei în CExN va fi de a vota în funcție de discuțiile care au loc.

PSD Satu Mare – Indecis.

PSD Sibiu – Susținere pentru Liviu Dragnea.

PSD Suceava – Nu a prezentat poziția filialei.

PSD Teleorman – Susținere pentru Liviu Dragnea

PSD Timiș – Solicită demisia lui Liviu Dragnea. „Am discutat, aşa cum este normal, cu colegii mei, pentru că votul din Comitetul Executiv trebuie să reprezinte organizaţia, nu pe mine personal. Decizia de a susţine iniţiativa colegilor care au semnat acea scrisoare a fost luată cu un vot masiv pentru, aşa că mandatul cu care merg la Bucureşti este foarte clar”, a spus preşedintele interimar al PSD Timiş, Călin Dobra.

PSD Tulcea – Susținere pentru Liviu Dragnea.

PSD Vâlcea – Susținere pentru Liviu Dragnea.

PSD Vaslui – Nu a prezentat poziția filialei. „Scrisoarea este , nu cere decât demisia preşedintelui partidului, ceea ce înseamnă că lucrurile vor beneficia de o atenţie specială şi de o dezbatere. Eu cred că lucrurile trebuiau scoase la suprafaţă, pentru ca să li se răspundă şi să putem să continuăm. Singura chestiune care rămâne de discutat este atitudinea celor care sunt implicaţi în această dezbatere şi dacă, la final, vor înţelege că trebuie să încheiem cu nişte concluzii care să ne permită să mergem mai departe”, a declarat, pentru MEDIAFAX, liderul PSD Vaslui, Dumitru Buzatu.

PSD Vrancea – Nu a prezentat poziția filialei.

Potrivit Statutului PSD, Comitetul Executiv Național se constituie din: membrii Biroului Permanent Național cu drept de vot; liderii grupurilor parlamentare; liderul PSD din Parlamentul European; președinții organizațiilor județene/de sector ale PSD; preşedintele organizaţiei municipale PSD Bucureşti; președinte PSD Diaspora; președinte PSD Republica Moldova; președinți ai TSD, OFSD, OPSD, LAL, PES activists.

Şedinţa Comitetului Executiv Naţional este statutară în prezenţa a 2/3 din numărul membrilor acestuiaşi adoptă hotărâri cu votul majorităţii membrilor prezenţi.

Biroul Permanent Național este constituit din: Președintele PSD; Președintele Executiv al PSD; Secretarul General al PSD; Vicepreședinții PSD pe cele 8 Regiuni de Dezvoltare. La lucrările Biroului Permanent Național participă cu drept de vot: Prim-ministrul, Președinții celor două Camere ale Parlamentului care sunt membri ai PSD; Președintele Consiliului Național, Președintele TSD, OFSD, OPSD, LAL, PES Activist.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img