News Flash:

Cum te face NEFERICIT activitatea pe Facebook

2 August 2014
938 Vizualizari | 0 Comentarii
Sute de milioane de oameni din intreaga lume au un cont de Facebook, iar jumatate dintre acestia il acceseaza zilnic, potrivit statisticilor. Acest obicei are insa repercusiuni serioase asupra starii de bine a utilizatorilor.

Activitatea pe Facebook creste, de asemenea, gradul de insatisfactie cu privire la propria viata in cazul unei persoane din trei, a aratat un alt studiu. Concluziile arata ca motivul care starneste cele mai multe sentimente negative in randul utilizatorilor sunt fotografiile de vacanta, publicate de prieteni. In general, cei mai afectati au fost cei care pur si simplu navigheaza pe site, fara a posta ceva.

„Am fost surprinsi de cat de multi oameni au avut o experienta negativa din cauza Facebook, invidia cauzandu-le stari de singuratate, frustrare si manie”, a declarat unul dintre autorii studiului, Hanna Krasnova, de la Universitatea Humboldt din Germania, pentru Reuters.

Si expertii de la Universitatea din Michigan au observat ca activitatea pe Facebook dauneaza grav starii sufletesti a utilizatorului. „La suprafata, Facebook ofera o resursa nepretuita pentru indeplinirea nevoii umane de baza referitoare la conectare sociala. Descoperirile sugereaza insa ca, in loc sa creasca bunastarea, Facebook ar putea submina-o”, sustin cercetatorii, citati de BBC.
 
In mod paradoxal, utilizatorii continua sa acceseze platforma, chiar daca resimt efectele distructive ale acesteia. Un motiv pentru care fac asta poate fi sindromul FOMO sau teama ca vor ramane pe dinafara. Un sondaj a aratat ca mai mult de jumatate dintre utilizatorii de retele sociale traiesc aceasta frica de a nu fi la curent cu ultimele evenimente si noutati publicate. Din aceasta cauza, multi ajung sa dezvolte o dependenta de astfel de platforme. Circa 26% dintre participanti au declarat ca ar renunta la emisiunile TV si chiar la fumat pentru a avea acces la retelele sociale.

Cu toate ca are latura sa negativa, Facebook ofera  oportunitati importante de ordin social, de care generatiile anterioare nu s-au bucurat. Astazi este mai accesibil ca oricand sa reiei contactul cu prieteni vechi si persoane aflate in toate colturile lumii si sa cunosti persoane noi. Poti ramane conectat la evenimentele care se petrec in viata prietenilor importanti pentru tine si, la randul tau, sa ii tii la curent cu noutatile din viata ta – totul cu doar un click.

facebook zilnic utilizatorilor vacanta
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1013 (s) | 25 queries | Mysql time :0.020044 (s)

loading...