News Flash:

Cumpara produse la 1 leu din China si stau la cozi interminabile la ghiseul vamal

3 Iulie 2016
765 Vizualizari | 0 Comentarii
Sute de persoane din tot judetul Vaslui care primesc colete din spatiul extracomunitar sunt nevoite sa stea la cozi, din cauza ca la nivelul judetului functioneaza un singur ghiseu vamal, acesta aflandu-se in municipiul resedinta. Conducerea Oficiului Judetean de Posta Vaslui spune ca in ultimul timp s-a inregistrat o crestere foarte mare la traficul de colete care provin din afara tarilor Uniunii Europene, cele mai multe astfel de pachete fiind cu obiecte comandate din China.

‘Inregistram o crestere spectaculoasa, chiar si de zece ori fata de anii trecuti, la aceste colete care vin din afara spatiului comunitar. Cunoastem nemultumirea oamenilor in privinta faptului ca exista un singur ghiseu. Sunt justificate nemultumirile. Sunt oameni care vin de la Barlad, de la Husi sau de prin comune situate la distante mari de Vaslui, care platesc mai mult pe transport decat au platit pe produsele comandate si care le vin la Ghiseul Vamal’, a declarat directorul Oficiului Judetean de Posta Vaslui, Nicuta Marcu.

El a precizat ca Oficiul Judetean de Posta detine spatii potrivite pentru amenajarea unor ghisee atat in Barlad, cat si in Husi, dar functionarea lor este intarziata de faptul ca nu exista suficienti lucratori vamali care sa fie detasati la aceste ghisee.

‘Vom face in continuare demersurile necesare si speram sa gasim intelegere. Pentru moment, am gasit ca solutie prelungirea programului de lucru la Ghiseul Vamal din Vaslui cu doua ore, pentru ca oamenii sa nu mai fie pusi pe drumuri’, a mai spus Nicuta Marcu.
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1066 (s) | 39 queries | Mysql time :0.020199 (s)

loading...