marți, 23 aprilie, 2024

Curtea de Conturi: Este necesară o schimbare de viziune în gestionarea banilor publici

Distribuie:

Publicat:

Rolul Curţii de Conturi ar trebui întărit, odată cu schimbarea viziunii legate de eficientizarea cheltuirii banului public, este de părere preşedintele Curţii de Conturi a României, Mihai Busuioc.

Potrivit unui comunicat al instituţiei, remis marţi AGERPRES, Mihai Busuioc a deschis lucrările atelierului organizat pe durata a două zile de către Curtea de Conturi, împreună cu Serviciul de sprijin pentru reforme structurale din cadrul Comisiei Europene.

În cadrul discuţiilor, Mihai Busuioc a subliniat necesitatea unei schimbări de viziune bazată pe transparenţă şi deschidere către dialog cu toţi factorii implicaţi la nivelul societăţii în gestionarea şi eficientizarea cheltuirii banului public în folosul cetăţeanului.

"Este mai important şi mai aproape de realitate să înţelegi cum te văd ceilalţi. Avem nevoie să facem o radiografie şi să identificăm nevoile reale ale Curţii de Conturi, pentru ca, ulterior, aceasta să devină instituţia modernă de care România şi Uniunea Europeană au nevoie", a spus preşedintele Curţii de Conturi.

Totodată, el a vorbit şi despre nevoia întăririi rolului Curţii de Conturi a României în triunghiul responsabilităţii sociale, alături de Guvern şi de Parlament, prin creşterea calităţii rapoartelor şi îmbunătăţirea recomandărilor pentru instituţiile auditate.

Atelierul de lucru a avut drept obiectiv identificarea unor posibile teme care s-ar putea transforma în viitoare proiecte finanţate prin Programul de sprijin pentru reforme structurale în vederea reformării, modernizării şi îmbunătăţirii activităţii specifice Curţii de Conturi a României. AGERPRES

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img