sâmbătă, 20 aprilie, 2024

CUTREMUR in CNAIR: Razvan Cuc zboara directorii cu salarii URIASE, dar si PILELE din sistem

Distribuie:

Publicat:

Preşedintele Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin, a participat la discuţii cu ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc. Dumitru Costin a afirmat că problemele semnalate de sindicat sunt “modul în care este organizată munca în interior, modul în care este structurat personalul, diferenţele uriaşe în salarizare şi în modul în care sunt alocate resursele umane”. Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a anunțat că a început o evaluare a personalului TESA și se pare că vânează în mod special ”pilele”, adică oamenii ajunși în companie fără a avea niciun fel de pregătire.

“Acestea sunt consecinţele multor ani de conducere sub toate culorile politice, în care fiecare a avut grijă să îşi recompenseze propria clientelă. Fiecare ciclu de acest gen a mai adăugat nişte personaje în structura de personal a companiei”, a explicat sindicalistul.

Soluţiile pe care acesta le-a discutat cu Răzvan Cuc au vizat regândirea întregii politici de resurse umane, întrucât în cazul departamentului de execuţie s-a înregistrat deficit de personal, iar angajaţii actuali sunt cei mai prost plătiţi. Conform sindicalistului, ministrul Transporturilor le-a promis protestatarilor că va găsi soluţii în ceea ce priveşte posturile şi remunerarea corectă a angajaţilor. De asemenea, conform lui Dumitru Costin, ministrul va lua în calcul restructurarea angajaţilor în zona administrativă.

Ministrul Transporturilor anunță restructurări pentru a face economii la bugetul companiei. Cere o evaluare a personalului TESA, adică a celor peste 3.000 de angajați care au muncă de birou și reprezintă peste jumătate din personal.

La Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj ar fi angajați pe postul de asistent manager mai mulți profesori de sport. Situația a fost sesizată de angajați ai instituției pe pagina de Facebook a Companiei de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Primele posturi desființate vor fi ale directorilor. Un salariu de director ajunge și la 20 de mii de lei, brut.

Exact aceștia, cu salarii mici și muncă în teren au protestat la București. Cer să le fie acordate facilitățile pe care le au acum prin lege muncitorii din construcții.

Sindicaliștii și reprezentanții Ministerului Transporturilor vor continua discuțiile pentru creșterea salariilor în contextul semnării unui nou contract colectiv de muncă. Actuala înțelegere expiră săptămâna viitoare.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img