News Flash:

Dăncilă: Romania are nevoie de o instituţie puternică aşa cum este Jandarmeria

3 Aprilie 2018
316 Vizualizari | 0 Comentarii
dancila 2 1000x600

Poliţia şi Jandarmeria sunt doi piloni importanţi ai sistemului naţional de ordine şi siguranţă publică şi România are nevoie de o instituţie puternică aşa cum este Jandarmeria, a declarat premierul Viorica Dăncilă, marţi, la ceremonia de decorare a drapelului de luptă al Jandarmeriei Române, care a avut loc la Monumentul Eroilor Neamului din Parcul Carol.

"Am ţinut să fiu prezentă la această manifestare ce marchează împlinirea a 168 de ani de existenţă instituţională a Jandarmeriei Române, în semn de apreciere pentru această armă, dar în special pentru oamenii care o slujesc. Poliţia şi Jandarmeria sunt doi piloni importanţi ai sistemului naţional de ordine şi siguranţă publică. Am fost la bilanţul activităţii Poliţiei Române pentru anul 2017 şi am considerat normal să vin şi la dumneavoastră, cu atât mai mult cu cât este un moment festiv de împlinire instituţională, dar şi umană. Spun şi umană pentru că am văzut cu câtă mândrie vorbesc jandarmii despre instituţia din care fac parte şi implicit ziua de armă este şi ziua lor, a dumneavoastră", a afirmat Viorica Dăncilă.

Premierul a subliniat că Jandarmeria a demonstrat în repetate rânduri că este capabilă să gestioneze eficient provocări dificile şi diverse.

"Mă refer aici atât la planul intern, naţional, cât şi la cel extern. Jandarmii români sunt apreciaţi de forurile internaţionale pentru modul în care acţionează şi îşi îndeplinesc mandatul în misiunile din teatrele de operaţiuni. (...) Înţeleg sacrificiul pe care îl faceţi zilnic pentru ca cetăţenii să se simtă in siguranţă. V-aţi asumat acest lucru încă din momentul alegerii carierei. Nu vreau să restrâng aria activităţilor dumneavoastră la anumite tipuri de misiuni, pentru că toate sunt importante. Atâta vreme cât colectivitatea are parte de linişte, iar oamenii aflaţi în dificultate sunt salvaţi la timp, dumneavoastră, reprezentanţii autorităţii statului, v-aţi atins obiectivul prioritar. Îmi doresc să rămâneţi aceiaşi fermi apărători ai legii, democraţiei şi valorilor statului de drept. România are nevoie de o instituţie puternică aşa cum este Jandarmeria", a mai afirmat Dăncilă.

Premierul a precizat că, împreună cu ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a identificat soluţii pentru rezolvarea unor probleme urgente ale Jandarmeriei.

"Efectele benefice ale acestor demersuri se vor resimţi în perioada următoare şi am convingerea că vor contribui substanţial la îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi, implicit, la eficientizarea acţiunilor pe care le desfăşuraţi. Doamnelor şi domnilor, vă felicit cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române!", a adăugat Viorica Dăncilă.

La ceremonia din Parcul Carol, premierul a conferit, din partea Guvernului, o plachetă aniversară cu ocazia Zilei Jandarmeriei. Au mai participat, printre alţii, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, vicepremierul Viorel Ştefan, oficiali din MAI şi Jandarmeria Română, ataşaţi ai ambasadelor străine la Bucureşti. AGERPRES

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1312 (s) | 24 queries | Mysql time :0.021291 (s)