vineri, 26 aprilie, 2024

Dacian Cioloș taie avantul USR, după ce aceștia au invitat-o pe Kovesi în partid

Distribuie:

Publicat:

 

Fostul premier Dacian Cioloș a declarat, referitor la invitația USR de a intra în partid lansată Laurei Codruța Kovesi, că "magistrații nu fac politică" și că un proiect pentru România trebuie să se bazeze pe obiective comune, nu pe "o persoană sau alta".

"Nu comentez speculații și presupuneri. Din punctul meu de vedere în momentul în care fostul procuror-șef al DNA a spus că rămîne procuror, subiectul a fost închis pentru că statul magistraților este clar și neechivoc. Magistrații nu fac politică. Un proiect pentru România trebuie sa aibă la bază obiective comune care sunt mai importante decât o persoana sau alta. Eu unul așa văd lucrurile. Unificarea Dreptei, a forțelor democratice, se face în primul rând în jurul unor valori și a unui program pentru România. Candidații, oricare ar fi ei, ar trebui sa fie o consecința a acestei abordări și aceștia trebuie să fie aleși în jurul unor criterii de integritate, cinste și profesionalism dovedit. Doar așa putem reforma clasa politică", a declarat, miercuri pentru MEDIADAX, fostul prim-ministru Dacian Cioloș, actual lider al partidului Mișcarea România Împreună.

Acesta a adăugat că relația cu USR nu doar că va continua, dar se va și consolida.

"Colaborarea noastră cu USR e bazată pe valori comune și pe obiective comune de construcție care vizează viitorul României. Pe aceste baze relația va continua și se va consolida", a completat Cioloș.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img