News Flash:

Dan HORGAN: IZVOR DE APA VIE Dragobete, sarbatoarea iubirii LA ROMANI

23 Februarie 2019
336 Vizualizari | 0 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.7538 RON (+0.0029)
USD: 4.2013 RON (+0.0025)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti

 Romanul neaos, pe 24 februarie a iubit, iubeste si inca va mai iubi. Iubeste in stilul dulce romanesc, in cel mai pur si mai intens mod si totodata respecta o divinitate mitologica populara romaneasca, un zeu tanar al Panteonului autohton cu data fixa de celebrare, patron al dragostei si bunei dispozitii pe plaiurile romanesti, ce ne aduce iubirea in casa si in suflet, fiind identificat cu Cupidon, zeul dragostei in mitologia romana, si cu Eros, zeul iubirii in mitologia greaca. Aceasta sarbatoare populara corespunde cu sarbatoarea Aflarii Capului Sfantului Ioan Botezatorul, sarbatoare apartinand religiei ortodoxe. Dragobetele este cunoscut si sub denumirea de „Dragomir”, „Cap de primavara”, „Cap de vara intai”, „Sfant Ion de primavara”, „Logodnicul pasarilor”, „Dragomiru-Florea” sau „Granguru’ ”.


    Despre intaia si a doua aflare a capului Sfantului Proroc Ioan Botezatorul sarbatorita pe 24 februarie Sfanta Evanghelie ne spune ca Irod, in timpul unui ospat prilejuit de sarbatorirea zilei sale de nastere, a poruncit taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul, la cererea Salomeei.
    Sfantul Ioan era intemnitat in castelulul lui Irod de la Maherus deoarece mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, sotia fratelui sau. In ura ei de moarte, Irodiada a sfatuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase si placuse oaspetilor si indeosebi lui Irod, sa ceara de la acesta capul Botezatorului ca rasplata.


     Pentru ca se temea ca Botezatorul ar putea invia daca trupul ar fi fost ingropat alaturi de cap, Irod nu a dat ucenicilor decat trupul sfantului, care a fost ingropat in Sevastia. Capul a fost ingropat de Irodiada in curtea sa, la adancime mare.


    Sfanta Ioana, femeia crestina a dregatorului lui Irod, a dezgropat capul Sfantului Ioan Botezatorul din curtea Irodiadei si l-a ingropat la Ierusalim, in muntele Eleonului, intr-un vas de lut. Aceasta e socotita cea dintai aflare a sfantului cap. Dupa un timp, un proprietar bogat si slavit a crezut in Hristos, si lepadand pozitia sociala si toata desertaciunea acestei lumi, s-a facut monah luandu-si numele de Inochentie. Ca monah, el s-a salasluit chiar la locul unde se afla ingropat capul Botezatorului Ioan. Dorind sa-si zideasca o chilie, el a sapat adanc si a descoperit un vas de pamant in care se afla un cap, ce prin descoperire dumnezeiasca a aflat ca este al lui Ioan Botezatorul. El a cinstit cu evlavie acele sfinte moaste, apoi le-a ingropat la loc acolo unde le-a gasit.


Capul Sfantului Ioan Botezatorul a fost prezent aici pana in vremea Sfintilor Imparati Constantin si Elena, cand, prin doi monahi, cinstitul cap a ajuns la Emesa, in Siria, la un olar. In anul 453, episcopul Uranie al Emesei, l-a asezat in biserica din aceasta cetate. Aceasta este socotita a doua aflare a cinstitului cap al Botezatorului.


     „Sfant Ion de primavara”, sarbatoare, puternic inradacinata in cultura romana, este un personaj transmis prin viu grai din generatie in generatie de la vechii daci, transformat mai apoi intr-un protector al tinerilor si patron al iubirii.


    Legendele populare povestesc ca el ar fi fost un cioban sau chiar fiul ei ce o insotea pe Baba Dochia in calatoriile prin munti, fiind o figura pozitiva, simbol al primaverii. In credinta populara o alta reprezentare a Dragobetelui este si cea a unei plante, numite Navalnic, transformat de catre Maica Domnului deoarece el a incercat din nesabuinta sa-i incurce cararile.


    „Cap de primavara”,  marcheaza inceputul primaverii si a anului agricol si asigura totodata tranzitia catre un an mai prosper, a constituirii perechilor, atat pentru pasari, cat si pentru oameni. Este o sarbatoare a revigorarii vegetatiei, (asimilata uneori cu ziua iesirii ursului din barlog), a vietii in crestere, o data cu trecerea la anotimpul de primavara, retrezirea la viata, durata zilei in crestere, in contrapondere cu noaptea care descreste, iar ca dovada zilele sunt mult mai insorite. Din ziua aceasta clostile se intorc la cuib, incep a cloci, iar vitele se intorc de la iesle, nu mai mananca asa de mult. Asemenea si copiii se intorc de la mancare si oamenii mai umbla pe afara, nu mai stau in casa asa de mult, ca iarna.                                 

                                                                                      
     Astfel, de „Logodnicul pasarilor”, fetele si baietii se intalnesc pentru ca iubirea lor sa tina tot anul, precum a pasarilor ce se ,,logodesc” in acesta zi. Motivatia preluarii obiceiului pasarilor era profunda, din moment ce pasarile erau privite ca mesagere ale zeilor, cuvantul ,,pasare” in limba greaca insemnand chiar ,,mesaj al cerului”.


     In mediul rural, in special, traditia populara, riturile vechilor daci liberi raman inca vii. Satenii isi mai aduce inca aminte de obiceiul de demult al fetelor si baietilor, care, in ziua lui Dragobete, zeu al tineretii in Panteonul autohton, patron al dragostei era sarbatorit de tineri. Dimineata devreme, se imbracau in haine de sarbatoare si, daca timpul era frumos, porneau in grupuri prin lunci si paduri, baietii adunand lemne pentru foc iar fetele cantand si cautand primele flori de primavara, ghiocei, viorele si tamaioase, care se puneau pentru pastrare la icoane pana la Sanziene, cand se aruncau in apele curgatoare sau folosite in descantecele de dragoste. Daca, intamplator, se nimerea sa gaseasca si fragi infloriti, florile acestora erau adunate in buchete ce se puneau, mai apoi, in lautoarea fetelor, in timp ce se rosteau cuvintele: ,Flori de fraga/ Din luna lui Faur/ La toata lumea sa fiu draga/ Uraciunile sa le desparti”.


     Fetele mari sa strangeau apa de omat sau de pe florile de fragi. Aceasta apa, nascuta,  din surasul zanelor, era pastrata cu mare grija, avand proprietati magice, putand face fetele mai frumoase si mai dragastoase.


     Ca zeu al bunei dispozitii, de Dragobete, tinerii mergeau in satele vecine, chiuind si cantand peste dealuri, adunandu-se la o casa, pentru ,,a-si face de Dragobete”, petrecand (fara indecentele evenimentelor similare din zilele noastre) fiind convinsi ca, in felul acesta, vor fi indragostiti intregul an, pana la viitorul Dragobete si de multe ori de acolo porneau de multe ori viitoarele casnicii. Cateodata la acel ospat unii tineri, in Ziua de Dragobete, isi crestau bratul, dupa care isi suprapuneau taieturile sub forma de cruce, cu alti tineri, devenind astfel frati, si respectiv, surori de cruce. Infratirea se putea face si fara ritualul de crestare a bratelor, doar prin imbratisari, sarutari fratesti si juramant de ajutor reciproc.


Uneori, fetele, cele mai frumoase, se acuzau unele pe altele pentru farmecele de uraciune.


Credinta populara credea ca in ziua de Dragobete pasarile se aduna in stoluri, ciripesc, isi aleg perechea si incep sa-si construiasca cuiburile, pasarile neimperecheate acum ramanand fara pui peste vara.


Barbatii trebuie sa-si gaseasca partenere pentru anul ce vine, in acest sens este si expresia “Dragobetele saruta fetele”. Fetele sunt cautate pentru a fi sarutate, pentru a permite barbatilor asa zisa ,,contaminare” cu fortele faste.           

                                                                    
     Conform traditiei populare, de Dragobete, baietii si fetele trebuie sa fie veseli, sa glumeasca, sa nu se certe cu nimeni si sa respecte sarbatoarea, pentru a fi indragostiti tot timpul anului. Astfel adunati in jurul unor focuri aprinse pe dealurile golase din jurul satelor, fetele si baietii discuta vrute si nevrute, insa, cel mai adesea, se spuneau glume cu substrat erotic. Fetele, cum simteau apropierea pranzului, incepeau sa coboare in fuga spre sat, in unele zone ale tarii, aceasta goana fiind numita ,,zburatorit”. Potrivit obiceiului, fiecare baiat urmarea fata care ii cazuse draga; daca flacaul era iute de picior si fetei ii placea respectivul urmaritor, atunci avea loc o sarutare mai indelungata in vazul tuturor. Sarutul acesta semnifica, de fapt, logodna ludica a celor doi, stabilita cel putin pentru un an de zile. De cele mai multe ori astfel de logodne prefatau logodnele adevarate. Daca nu se facea de Dragobetele, se credea ca tinerii nu se vor putea indragosti in anul care urma; in plus, un semn rau era daca o fata sau un baiat nu intalneau la Dragobete macar un reprezentant al sexului opus, opinia generala fiind ca tot anul, respectivii nu vor mai fi iubiti.


    Dar si cei maturi aveau partea lor de ritual in cadrul Dragobetelui. Astfel, femeile credeau ca era indeajuns sa puna mana acum pe un barbat... strain de sat si devenea dragastoasa barbatilor in tot anul care urma! Femeile mai aveau grija sa dea mancare buna orataniilor din curte, dar si pasarilor cerului, nici o vietate nefiind sacrificata la Dragobete ca astfel s-ar fi stricat rostul imperecherilor.


     In aceasta zi, nu se coase si nu se lucreaza la camp. Se face curatenie generala in casa, pentru a-l intampina cum se cuvine pe zeul iubirii, care nu vine singur, ci insotit de asa-numitele zane numite ,,Dragostite”, ce le sopteau vorbe de amor indragostitilor.


    El umbla prin paduri dupa fetele si femeile care au lucrat in ziua de Dragobete. Le prinde si le face de rasul lumii, atunci cand ele se duc dupa lemne, flori ori bureti prin padure. Unele fete si femei doreau chiar sa fie pedepsite de Dragobete, lucrand inadins de ziua lui, iar, apoi luand drumul padurii, aici fiind ,,nevoite” sa se lase iubite de Dragobete. De aici si provine raspandita expresie adresata fetelor mari si nevestelor tinere, care indrazneau sa lucreze in aceasta zi: „Nu te prinda Dragobete prin padure!”. Batrani obisnuiau sa tina aceasta zi pentru friguri si alte boli dar si pentru un an imbelsugat. Orice lucru inceput va merge cu spor tot anul. In ziua in care se tine sarbatoarea se scotea din pamant radacina de spanz, cu multiple utilizari in medicina populara si se aprinde in casa radacina de iarba-mare pentru a apara de rele si durere.


    Prilej de bucurie si bunastare, Dragobetele, reprezinta una dintre cele mai frumoase obiceiuri stravechi ale poporului roman. Pacat insa ca foarte multi dintre noi i-au uitat semnificatia si au substituit-o dupa 1990 cu sarbatoarea vecinilor nostri occidentali, aceea a Sfantului Valentin, sarbatoare care nu are nici o inrudire cu mitologia populara romana si nici cu spiritualitatea romaneasca, el, nefiind prezent in calendarele ortodoxe in perioada rece nicidecum pe 14 ci pe 16 februarie iar in perioada calda pe data de 30 iulie .


     Insa romanii care cunosc legenda lui Dragobete o celebreaza pe 24 februarie a fiecarei primaveri unde iubirea se simte ca la ea acasa!

                                                                                                              Dan HORGAN
Bibliografie:
- Adrian Fochi - ,,Datini si eresuri populare de la sfarsitul secolului al XIX-lea”, Editura Minerva, Bucuresti, 1976.
   - Antoaneta Olteanu - ,,Calendarele poporului roman”, Editura Paideia 2001.
   - Arthur Gorovei - ,,Credinti si superstitii ale poporului roman” Editura ,,Grai si Suflet - Cultura Nationala” Bucuresti, 1995.
   - Cornel Dan Niculae - Leacuri si remedii magice din Carpati. Magia si fiintele fantastice din arhaicul romanesc. Editura: Electra, 2011
   - Elena Niculita Voronca - ,,Datinile si credintele poporului roman”, Editura Polirom Iasi 1998.   
   - Gh. F. Ciausanu - „Superstitiile poporului roman” Editura Saeculum Bucureszi 2005.
   - Ion Ghinoiu - ,,Obiceiuri populare de peste an”, Editura Fundatiei Culturale Romane, 1997.
   - Ion Ghinoiu - ,,Panteonul romanesc” Dictionar, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 2001.
   - Ion Ghinoiu - ,,Sarbatori si obiceiuri romanesti”, Editura Elion, Bucuresti, 2002.
   - Ion Ghinoiu - ,,Zile si mituri. Calendarul taranului roman 2000”, Editura Fundatiei PRO, Bucuresti, 1999.
   - Ion Talos - ,,Gandirea magico-religioasa la romani”, Dictionar, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 2001.
   - Irina Nicolau - ,,Ghidul Sarbatorilor Romanesti”, Editura Humanitas, 1998.
   - Narcisa Stiuca - ,,Sarbatoarea noastra cea de toate zilele”, Editura Cartea de Buzunar, 2006.
   - Marcel Laptes - „Timpul si sarbatorile taranului roman” , Editura Corvin, 2009.
   - Marcel Olinescu - ,,Mitologie romaneasca”, Editura Saeculum I. O., Bucuresti, 2001.
   - Mihai Coman - Mitologie populara romaneasca. Editura: Minerva, Bucuresti, 1988.
   - Proloagele de la Ohrida, Editura Cartea Ortodoxa, 2005.
   - Romulus Antonescu - ,,Dictionar de simboluri si credinte traditionale romanesti”, Editie digitala, 2009
   - Romulus Vulcanescu - ,,Mitologie Romana”,  Editura Academiei R.S.R. Bucuresti, 1985.
   - Simion FIorea Marian – „Sarbatorile la romani” Editura “Grai si Suflet - Cultura Nationala”, 2001.
   - Tony Brill - ,,Legendele romanilor, Editura Grai si suflet – Cultura nationala, Bucuresti, 1994.
   - Tudor Pamfile - ,,Mitologia romana”, Editura ALL, Bucuresti, 1997.
   - Tudor Pamfile -,,Sarbatorile la romani”, Editura Saeculum I.O., Bucuresti 1997.
   - Vietile Sfintilor, Editura Episcopiei Romanului si Husilor 1998.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1019 (s) | 24 queries | Mysql time :0.014858 (s)