Pe 10 februarie, in fiecare an este sarbatorit cu mare cinste de catre biserica dar si de traditia populara, sfantul Haralambie, Haralampie sau Haralampie de ciuma una din cele mai violente pandemii din istoria lumii a fost cauzata de o o bacterie numita ,,yersinia pestis" este responsabila de boala numita ciuma sau „moartea neagra”. Primele semnalari despre aparitia ciumei negre in Europa dateaza din 1347. Douasprezece corabii italiene care se intorceau din Asia cu marfuri si pasageri au ancorat in portul sicilian Messina. Parte din echipaj si multi calatorii au ajuns slabiti, morti sau pe moarte. Dar pe corabii, pe langa oameni, mai erau si nelipsitii sobolani care au coborat pe uscat si s-au imprastiat printre sobolanii de pe uscat pe care i-au infestat cu puricii care se hraneau cu sange infestat erau purtatori de bacteria raspunzatoare de boala. Orasele portuare europene, aglomerate si insalubre asigurau un mediu de viata propice pentru sobolani si puricii lor. Cand sobolanii au inceput sa moara din cauza bolii, puricii au cautat alta sursa de sange, in cazul acesta – oamenii. Astfel, puricii infectati cu bacteria ciumei prin intermediul sobolanilor, au cauzat moartea a milioane de oameni. Durerile ingrozitoare, transpiratia si frisoanele erau principalele simptome ale bolii. Totusi mai era ceva care ii deosebea pe cei care sufereau de ciuma de cei care aveau doar febra mare: in zona axilara, pe gat, si eventual in zona inghinala apareau niste umflaturi pline cu puroi, numite „buboane”; la inceput erau de culoare roz, apoi purpurii, iar in final negre, putand ajunge la dimensiunea unor portocale. Victimele mureau in chinuri groaznice. In cativa ani, aproape jumatate din populatia Europei a murit. Multi care au trait pe vremea cand ,,Moartea Neagra" a bantuit Europa au crezut ca venise sfarsitul lumii. Astazi, gratie medicinii moderne, ciuma a fost aproape eradicata in toate tarile civilizate.
Sfantul Aralam, in calendarul popular, este considerat si pana azi patronul ciumei, pazitor de foamete si izgonitor de duhuri necurate, facator de minuni, pazitor al mortii, stapanul si purtatorul tuturor bolilor, ziua sa fiind pazita ca oricare alta mare sarbatoare si tinuta cu mare strasnicie prin post si fara de munca. Sfantul este vestit pentru puterea credintei sale si entuziasmul cu care impartasea sfintele invataturi crestine si cinstit pentru faptele marete ce le-a savarsit atat pentru oameni cat si pentru animale.
Sfantul Haralampie batran cu trupul, era in etate de 113 ani, dar nu cu sufletul, s-a invrednicit de Imparatia lui Dumnezeu prin moarte muceniceasca, in vremea imparatului Septimius Sever, crezand ca un om batran este usor de induplecat pentru a se lepada de Hristos si sa se inchine la idoli, a fost supus unor chinuri groaznice, ca apoi sa fie jupuit de viu pentru credinta in Hristos, sfantul le-a spus prigonitorilor sai: „Va multumesc voua fratilor ca, jupuind trupul meu cel vechi si batran, mi-ati innoit sufletul cu haina cea noua a suferintei pentru Mantuitor si pentru biserica sa”. Fidel pana la capat credintei sale, Haralambie a murit in inchisoare, decapitat si taiat in bucati, nu inainte insa ca Dumnezeu sa-i fi indeplinit ultima si unica sa dorinta, formulata chiar de catre sfant: „Cel ce va tine ziua mea si va posti-o, de acela sa nu se apropie nici o boala”. Sfantul chiar si in timpul chinurilor a facut mari minuni si i-a adus pe multi la
credinta cea adevarata. Insasi Calina, unica fiica a imparatului, a abandonat inchinarea la idolii tatalui ei si s-a crestinat intru Hristos.
Ea era reprezentata in iconografia de la jumatatea sec. al XIX-lea si in imaginatia taranilor asemeni unui schelet, un personaj malefic, cu mari aripi negre si o sabie lata in mana, sau o creatura cu un picior de vaca si unul de om, incornorata si inzestrata cu o coasa ucigatoare cu care reteza vietile celor neascultatori de randuielile stabilite si care, din fericire, era tinuta in lant de catre puternicul sfant. Se spunea ca fiindca ciuma era cat pe ce sa nimiceasca toti oamenii de pe pamant, insusi Dumnezeu i-ar fi dat-o lui Haralambie in grija.
Potrivit mentalitatii arhaice spiritul ciumei se intrupa intr-o „uraciune de baba” numita deseori ,,Mama Musa”. Potrivit unei legende baba in miniatura ar fi fost bagata intr-o nuca, Sfantul Haralambie purtand tot timpul aceasta nuca in san; uneori, sfantul ii dadea drumul pentru a manca radacini, ghinda sau padure tanara, iar cand vedea ca rautatea in lume e prea multa, o mai scapa si printre oameni.
Oamenii au avut diverse forme de a se apara de ciuma pe parcursul veacurilor: organizau ospete copioase in mijlocul drumului, crezand astfel ca ciuma se va satura si va pleca; confectionau o asa-numita „camesa a ciumei”, aceasta se facea intr-o singura noapte de noua babe si dintr-un singur caier de canepa, cu care imbracau pe cel bolnav.
Femeile in mediul rural faceau un colacel, il coceau inainte de rasaritul soarelui, il rupeau in patru bucati, aruncandu-le in cele patru vanturi pentru ca ciuma sa ,,plece pe pustii locuri”. Oamenii duceau colaci la biserica, ca sa fie sfintiti si mancau din ei cand erau bolnavi sau ii imparteau ca sa se indure sfantul sa nu dea drumul ciumei din lant.
La sate, Sfantul Haralambie este cunoscut ca un aparator impotriva bolilor ce cuprind animalele, drept pentru care oamenii obisnuiesc sa aduca la biserica tarata, sare, cartofi, mere, coliva si colaci, pentru a fi sfintite, fiind destinate celor bolnavii din casa dar si cereale si sare pentru hrana animalelor spre a fi binecuvantate de preoti. O parte din aceasta hrana a vitelor, ca leac pentru eventuale boli ale acestora.
Totodata se fac pomeni pentru cei care au avut o moarte grea si se dau de pomana coliva, covrigi, lumanari de sufletele mortilor dar si pentru paza vietii si a gospodariei. De Sfantul Haralambie se obisnuia sa se faca agheasma la biserica, care era apoi bauta de catre cei din casa pentru sanatate, folosita pentru spalat duminica de dimineata, dar si pentru a stropi grajdurile, vitele si pomii pe tulpina pentru a-i apara de uscaciune pe perioada verii. In credinta populara se spune ca daca ploua in ziua de Sf. Haralambie, va mai ploua alte patruzeci de zile la rand.
Sfantul Haralambie mai este considerat prin unele zone si sfantul care strange sufletul omului. De aceea, celui care lucreaza de ziua lui si pentru cei pacatosi vor fi bolnavi tot timpul anului iar sufletul iese cu chinuri iar pentru cei smeriti si cu frica de Dumnezeu, cu multa blandete.
Sfantul Haralambie, este considerat in folclorul religios romanesc protector pentru pasari si pentru toate animalele din batatura pentru a fi ferite de boli si de rapitori dar si pentru camp si semanaturi pentru prevenirea o recolta bogata. Astazi nu se injuga nici un animal de povara.
In perioada crestina erau oficiate anumite slujbe si rugaciuni catre icoana Sfantului Haralambie, care treptat, au inlocuit majoritatea practicilor si superstitiilor precrestine.
Desi ciuma a fost eradicata si nu mai face astazi ravagii ca altadata, e bine ca Sfantului Haralambie sau Ziua Ciumei sa fie tinuta pentru mult prea multele boli care inca ne afecteaza sanatatea. De aceea, sa ne rugam ca Sfantul Haralambie sa ne aiba mereu in paza sa.
Tuturor ce poarta numele sfantului, un sincer ,,LA MULTI ANI!”
Dan Horgan
Bibliografie:
– Adrian Fochi – ,,Datini si eresuri populare de la sfarsitul secolului al XIX-lea”, Editura Minerva, Bucuresti, 1976.
– Antoaneta Olteanu – ,,Calendarele poporului roman”, Editura Paideia 2001.
– Arthur Gorovei – ,,Credinti si superstitii ale poporului roman” Editura ,,Grai si Suflet – Cultura Nationala” Bucuresti, 1995.
– Cornel Dan Niculae – Leacuri si remedii magice din Carpati. Magia si fiintele fantastice din arhaicul romanesc. Editura: Electra, 2011
– Elena Niculita Voronca – ,,Datinile si credintele poporului roman”, Editura Polirom Iasi 1998.
– Gh. F. Ciausanu – „Superstitiile poporului roman” Editura Saeculum Bucureszi 2005.
– Ion Ghinoiu – ,,Obiceiuri populare de peste an”, Editura Fundatiei Culturale Romane, 1997.
– Ion Ghinoiu – ,,Panteonul romanesc” Dictionar, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 2001.
– Ion Ghinoiu – ,,Sarbatori si obiceiuri romanesti”, Editura Elion, Bucuresti, 2002.
– Ion Ghinoiu – ,,Zile si mituri. Calendarul taranului roman 2000”, Editura Fundatiei PRO, Bucuresti, 1999.
– Ion Talos – ,,Gandirea magico-religioasa la romani”, Dictionar, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 2001.
– Irina Nicolau – ,,Ghidul Sarbatorilor Romanesti”, Editura Humanitas, 1998.
– Narcisa Stiuca – ,,Sarbatoarea noastra cea de toate zilele”, Editura Cartea de Buzunar, 2006.
– Marcel Laptes – „Timpul si sarbatorile taranului roman” , Editura Corvin, 2009.
– Marcel Olinescu – ,,Mitologie romaneasca”, Editura Saeculum I. O., Bucuresti, 2001.
– Mihai Coman – Mitologie populara romaneasca. Editura: Minerva, Bucuresti, 1988.
– Proloagele de la Ohrida, Editura Cartea Ortodoxa, 2005.
– Romulus Antonescu – ,,Dictionar de simboluri si credinte traditionale romanesti”, Editie digitala, 2009
– Romulus Vulcanescu – ,,Mitologie Romana”, Editura Academiei R.S.R. Bucuresti, 1985.
– Simion FIorea Marian – „Sarbatorile la romani” Editura “Grai si Suflet – Cultura Nationala”, 2001.
– Tony Brill – ,,Legendele romanilor, Editura Grai si suflet – Cultura nationala, Bucuresti, 1994.
– Tudor Pamfile – ,,Mitologia romana”, Editura ALL, Bucuresti, 1997.
– Tudor Pamfile -,,Sarbatorile la romani”, Editura Saeculum I.O., Bucuresti 1997.
– Vietile Sfintilor, Editura Episcopiei Romanului si Husilor 1998.
– Surse web: http://www2.iath.virginia.edu/osheim/plaguein.html
