joi, 28 martie, 2024

Dan Horgan: TRADITII SI OBICEIURI DE FILIPII DE TOAMNA, INCEPUTUL POSTULUI CRACIUNULUI

Distribuie:

Publicat:

 Daca in 26-28 septembrie am sarbatorit alti trei Filipi (Berbecari, pe 18 octombrie am sarbatorit Lucinul sau Ziua Lupului, in luna noiembrie sunt mai multe zile inchinate lupului, care poarta genericul nume de Filipii de Toamna, care dureaza sapte zile, astfel trei dintre Filipi sunt celebrati inainte de postul Craciunului, iar ceilalti patru Filipi in post. Acestea incep cu a doua parte din ,,Ziua lupului” si Martinii de Toamna – ocrotitorii ursilor.

Sarbatoarea centrala a praznicului lupilor, situata chiar in ziua in care in calendarul ortodox este celebrat sfantul apostol Filip, este posibilul punct de plecare al acestor ceremonii specifice lunii noiembrie dar sa nu dam uitarii si seara „urlatoarei“, Sf. Andrei, 30 noiembrie). Legatura subtila cu ziua Sf. Andrei poate fi vazuta si din referirile la limitarea puterii strigoilor incepand cu jumatatea lunii noiembrie, limitare care cunostea o suspendare in celebra noapte a Sf. Andrei.

In preajma lunilor de iarna, avem un prim semnal al sarbatorilor consacrate
divinitatilor protectoare ale bolilor copiilor. In acest sens trebuie intelese aceste
prime ofrande aduse duhurilor varsatului sau „bubatului“, care vor continua mai
multe zile din luna decembrie.

Despre Sf. Apostol Filip se spune ca langa marea Galileii era o cetate ce se numea Vitsaida, aproape de Horazin si de Kapernaum; iar Vitsaida tradus in limba ebraica „casa vanatorilor“, pentru ca vietuiau acolo vanatori de peste. Intr-acea cetate
s-au nascut trei apostoli: Petru, Andrei si Filip. Petru si cu Andrei erau pescari si se indeletniceau cu vanzarea pestelui, pana ce au fost chemati de Hristos la apostolat. Iar Filip in copilaria lui a fost dat de parintii sai la invatatura de carte, si a ajuns iscusit in sfanta scriptura, intelegand bine toate proorociile despre Mesia cel asteptat. Iar el auzind chemarea Domnului, indata l-a crezut a fi adevaratul Mesia, si a mers dupa dansul, luand aminte la viata lui prea sfanta si urmand saraciei lui, apoi a invatat de la dansul dumnezeiasca intelepciune, cu care avea sa aduca la realitate nebunia neamurilor.

Filipii se tin cu trei zile inaintea fiecarei lasari de post. Trei se serbeaza
toamna, in ultimele zile ale dulcelui dinaintea Postului Craciunului. Acestia sunt mai
buni. Filipii au fost niste apostoli care, pe vremea Sf. Ap. Filip prigonirilor contra crestinilor, au fost dati intr-o groapa cu lupi, de unde au scapat nevinovati. Acesti Filipi au fost sase frati zdrentarosi, cari rataceau prin lume si aveau putere sa schimonoseasca, sa poceasca pe cei care nu tineau zilele lor. Unul din Filipi, fiind schiop, a ramas in urma, si de aceea se tine mai tarziu, in ziua de 21 noiembrie. Toti Filipii te mai pot ierta, dar Filipul Schiop – niciodata. Filipii o tin si femeile, si barbatii, iar mocanii o tin atatea zile cati cai au. De obicei se tin trei zile, 12, 13 si 14 noiembrie. Ca sa mai scape de ele,
le mai dau copiilor la casatorie cate o zi de tinut. Filipii se serbeaza patru-cinci zile, insa nu una dupa alta, si fiecare nora e datoare sa tina atatea zile cate a tinut soacra sa. Filipii sunt ca niste zei ai casei (unu, doi, trei sau chiar sase), niste penati, in onoarea carora numai femeile maritate sau ramase vaduve tin sarbatoarea in intervalul 12-17 noiembrie, nemuncind nimic. Cand fata, maritandu-se, paraseste casa parinteasca, si mama ei ramane fara alta fata si moare fara nora, atunci tanara isi ia si tine si Filipii mamei sale sau ai casei parintesti, pe langa cei ai soacrei. In felul acesta ajung Filipii la un numar de sase. Daca a avut mai multe fete, mama ramane fara Filip.
Filipii apara casa de rele, de primejdii, de foc, de lupi, de serpi. Prin unele parti se
crede ca Filipii sunt niste sfinti mai mari peste fiarele salbatice sau peste lupi (sau: Sf.
Petru porunceste cainilor lui sa manance vitele celui care nu va tine aceste zile). Uneori,
cat dureaza Filipii, se tine atarnata de lemnul cosului o secure, pentru ca intreaga familie
sa fie pazita de pagube. Filipii de Toamna, sau Dragostitele, i se mai zice asa, pentru ca in acele zile se indragostesc lupii, iepurii etc. pentru impuiere. Despre aceste sarbatori se povesteste ca o femeie, neavand alte vite decat o scroafa, a lucrat in aceste sarbatori, zicand ca n-o sa aiba ce-i rapi lupii, caci scroafa o va tine-nchisa tot anul. Intr-una din zile, din intamplare, scapandu-i scroafa din cocina, a fost mancata de lupi prin padure. De aici inainte a sarbatorit si ea aceste zile. Se mai povesteste ca o alta femeie, neavand nici o vita, a lucrat in aceste sarbatori, zicand ca n-o s-o manance lupii pe ea, caci vite n-are. Intr-una din zile, trecand printr-o padure, a fost urmarita de lupi pana la marginea padurii, unde a si mancat-o.

In credinta populara se mai pastreaza obiceiul ca la Lasatul Secului de Postul Mare, si acum se fac petreceri, cu pusti, pistoale, cu mancare si bautura, intre rubedenii. Incep
sezatorile, unde fetele si nevestele torc pentru panza. Incepe torsul pentru camesi.

Oamenii credeau ca ferocitatea lupilor putea fi evitata prin diverse practici savarsite in special la inceputul ciclului Filipilor. In aceasta zi se lipeste gura sobei, ca sa se lege si gura lupului. Gospodina n-are voie sa mature prin casa sau sa dea gunoiul afara. Prin unele parti se matura noaptea si gunoiul se tine strans dupa usa trei zile, dupa care se ardeiaza si apoi se arunca afara. De asemenea, gospodina n-are voie sa coasa (mai ales cu rosu), sa impunga in piele sau sa ia acul ori alt lucru ascutit in mana, sa nu macine, sa nu toarca, sa nu pieptene lana si sa nu dea nimic cu imprumut, mai ales saraturi si foc. Daca da cineva cenusa cu carbuni in noaptea de Filipi, vine lupul si-i mananca ceva de pe langa casa; daca n-are ce manca, atunci il mananca pe om. Astfel, gunoiul nu trebuie dat afara in timpul Filipilor, caci, daca ar fi dat afara, lupii ar 14 noiembrie scormoni prin el in cautarea carbunilor, pentru ca lupii nu leaga (nu pot prasi) pana cand nu mananca un carbune din vatra in zilele de Filipi. E obiceiul sa se inclesteze doi piepteni, zicand: „Asa sa se inclesteze gura lupilor, sa nu poata manca vita lui …“. In perioada sarbatorilor dedicate lupilor se evita pronuntarea cuvantului lup sau, daca este absolut necesar, i se spune gadinet. Se credea ca numai la simpla pronuntare a cuvantului lupul auzea si venea la oi. Se tine pentru apararea vitelor de paduchi. Strigoii care umbla in aceasta zi nu vor mai avea nici o putere asupra celor ce vor pazi aceste zile cu nelucru. Dupa ce trece sarbatoarea Filipilor, femeile se feresc sa lase afara (pana la Sf. Andrei) limbile de melita cu care au melitat canepa, pentru ca sa nu se bata cu ele strigele, pana ce pamantul se cutremura. Femeile care trebuie sa scoata clostile cu pui afara, pun cate o piatra prin cuptor si altele pe horn, ca sa se impietreasca gura uliului si sa nu-i manance puii. Cine nu tine Filipii se poate imbolnavi.
E chiar o expresiune din popor: „L-a lovit din Filipi“. In aceste zile nu se coase, caci, intepand cu acul, se „inteapa“ varsatul. In aceste zile se fierbe porumb si se imparte prin vecini turta coapta in vatra. Copiii n-au voie sa manance boabe de porumb, ca sa nu se bubeze: „atat se va face bubatul (varsatul) de mare, cat de mari sunt boabele de porumb.
 
Ultimul moment din viata omului la care mai participa lupul este trecerea sufletului din lumea aceasta in cealalta. Lupul participa si aici in calitatea sa de animal calauza, psihopomp: ,,Ca lupul mai stie / Seama codrilor / Si-a potecilor / Si el te va scoate / La drumul de plai / La un fecior de crai / Sa te duci in rai / C-acolo-i de trai / In dealul cu jocul / C-acolo ti-e locul”.
 
Prima zi a Postului Craciunului dupa lasatul de sec de Dulcele toamnei, 15 noiembrie – 25 decembrie, este marcata, ca si in cea a Postului Pastelui, de numeroase rituri de purificare si ofrandele rituale, indreptate mai ales catre pasarile cerului. Acest post ar fost poruncit de Maica Domnului batranului Craciun, pentru ca a taiat mainile batranei Craciunoaie, nevasta sa, care mosise pe Maica Domnului. Acest post se tine in cinstea Preacuratei, care fugea si se ascundea de rusine ca se simtea fara vina grea, cu Mantuitorul Hristos. In Calendarul Popular al romanilor, Postul Craciunului incepe cu ingaduinta astfel Spolocania este numele primei zile de post si sta sub semnul purificarii. In aceasta zi, vasele in care s-a gatit si s-a mancat ,,de dulce” se curata si se urca in pod, iar in casa sunt coborate oalele si blidele speciale pentru perioadele de post. Avem de-a face, de fapt, cu o spalare ritualica a tuturor urmelor ce ar putea spurca Postul Craciunului, respectat, in trecut, cu strictete in hotarul satelor noastre. Spolocania e una dintre zilele despre care se spune ca ,,scurteaza postul”, deoarece ingaduie petrecerile, desfasurandu-se indeosebi sub patronajul femeilor. Acestea se aduna intr-o casa si torc, ca sa le creasca inalta canepa iar la ceas de seara petrec cu multa bautura, ca sa-si spele gura si stomacul, sa fie curate in post. ,,Toata ziua se cinstesc si joaca – pentru canepa, si aduc pe cineva inalt in casa, ca sa fie canepa subtire si inalta ”
Dupa lasatul de sec se aduna toate oasele si resturile de mancare, se pun intr-o fata de masa si a doua zi se arunca afara spre rasarit, zicandu-se: „Pasarile cerului! Eu va dau voua hrana din masa mea, cu care sa fiti indestulate si de la holdele mele oprite!“ Astfel se crede ca vrabiile, mai ales, nu vor strica ogoarele. Tot acum se realizau si practici de magie premaritala sau chiar practici oraculare. Dupa lasatul secului, pana la 21 noiembrie, se striga tinerii ramasi necasatoriti. Un vechi obicei ne spune ca se fac doua focuri din coceni de porumb, pe deal, un foc la un capat al satului si altul la celalalt capat al satului. In jurul focurilor se aduna flacai si striga cam o ora, apoi, fiecare dintre ei, coboara din deal cu somoioage de foc pana acasa, unde le sting.
Fetele aduna, in fiecare zi a Postului, cate o surcica, cu care, in ziua de Ajunul Craciunului, vor fierbe crupe fara sare. Aceste crupe le vor pune pe masa, pentru ca seara, venind umbra ursitorului lor, pe horn, sa aiba ce ospata.
In credinta rurala se vehiculeaza ideea ca daca in Postul Craciunului e vreme moale, atunci primavara sunt asteptate ploi multe.

                                                                                                        Dan Horgan
    

Bibliografie:

  – Adrian Fochi – ,,Datini si eresuri populare de la sfarsitul secolului al XIX-lea”, Editura Minerva, Bucuresti, 1976.
   – Antoaneta Olteanu – ,,Calendarele poporului roman”, Editura Paideia 2001.
   – Arthur Gorovei – ,,Credinti si superstitii ale poporului roman” Editura ,,Grai si Suflet – Cultura Nationala” Bucuresti, 1995.
   – Cornel Dan Niculae – Leacuri si remedii magice din Carpati. Magia si fiintele fantastice din arhaicul romanesc. Editura: Electra, 2011
   – Elena Niculita Voronca – ,,Datinile si credintele poporului roman”, Editura Polirom Iasi 1998.   
   – Gh. F. Ciausanu – „Superstitiile poporului roman” Editura Saeculum Bucureszi 2005.
   – Ion Ghinoiu – ,,Obiceiuri populare de peste an”, Editura Fundatiei Culturale Romane, 1997.
   – Ion Ghinoiu – ,,Panteonul romanesc” Dictionar, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 2001.
   – Ion Ghinoiu – ,,Sarbatori si obiceiuri romanesti”, Editura Elion, Bucuresti, 2002.
   – Ion Ghinoiu – ,,Zile si mituri. Calendarul taranului roman 2000”, Editura Fundatiei PRO, Bucuresti, 1999.
   – Ion Talos – ,,Gandirea magico-religioasa la romani”, Dictionar, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 2001.
   – Irina Nicolau – ,,Ghidul Sarbatorilor Romanesti”, Editura Humanitas, 1998.
   – Narcisa Stiuca – ,,Sarbatoarea noastra cea de toate zilele”, Editura Cartea de Buzunar, 2006.
   – Marcel Laptes – „Timpul si sarbatorile taranului roman” , Editura Corvin, 2009.
   – Marcel Olinescu – ,,Mitologie romaneasca”, Editura Saeculum I. O., Bucuresti, 2001.
   – Mihai Coman – Mitologie populara romaneasca. Editura: Minerva, Bucuresti, 1988.
   – Proloagele de la Ohrida, Editura Cartea Ortodoxa, 2005.
   – Romulus Antonescu – ,,Dictionar de simboluri si credinte traditionale romanesti”, Editie digitala, 2009
   – Romulus Vulcanescu – ,,Mitologie Romana”,  Editura Academiei R.S.R. Bucuresti, 1985.
   – Simion FIorea Marian – „Sarbatorile la romani” Editura “Grai si Suflet – Cultura Nationala”, 2001.
   – Tony Brill – ,,Legendele romanilor, Editura Grai si suflet – Cultura nationala, Bucuresti, 1994.
   – Tudor Pamfile – ,,Mitologia romana”, Editura ALL, Bucuresti, 1997.
   – Tudor Pamfile -,,Sarbatorile la romani”, Editura Saeculum I.O., Bucuresti 1997.
   – Vietile Sfintilor, Editura Episcopiei Romanului si Husilor 1998.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img