vineri, 29 martie, 2024

Daniel Constantin il ataca pe Voiculescu

Distribuie:

Publicat:

Presedintele PC, Daniel Constantin, a vorbit marti seara despre conflictul sau cu presedintele fondator al partidului, Dan Voiculescu, dezvaluind ca situatia este “ireconciliabila”.

“Sunt cateva situatii despre care am preferat sa nu vorbesc in aceasta perioada, e un conflict care cred ca exista de mai mult timp si cred ca azi, din pacate, suntem intr-o situatie ireconciliabila. Cred ca s-a ajuns la un punct in care situatia poate fi catalogata in acest fel.

Clar e faptul ca dupa condamnare si mai ales dupa prezidentiale, am devenit o tinta principala, cu campanie de presa, pe care nu vreau sa le amintesc prea mult, nu vreau sa scot in evident un astfel de conflict. S-a ajuns prea departe (cu Dan Voiculescu – n.red), cu campaniile de presa, dar cand esti om politic iti asumi. S-a ajuns la niste situatii pe care nu mi le imaginam”, a declarat Daniel Constantin.

Dupa condamnarea la inchisoare a lui Dan Voiculescu in dosarul ICA, fondatorul PC, Daniel Constantin a fost de mai multe ori atacat din interiorul partidului. Presedintele PC a intrat in dizgratie dupa ce a respins ideea unei a treia suspendari a lui Traian Basescu, propunere lansata de Dan Voiculescu, dar mai ales pentru ca a refuzat, in calitate de ministru al Agriculturii, sa sustina in instanta ca in dosarul ICA nu a existat niciun prejudiciu.

La inceputul anului, europarlamentarul PC Maria Grapini i-a adresat o scrisoare lui Daniel Constantin in care l-a acuzat de lipsa de activitate. “Au inceput sa plece oameni din partid la nivel de baza, dar se discuta si despre plecarea unor parlamentari. Nu puteti sa va faceti ca nu vedeti ca este o situatie de criza in partid”, i-a transmis aceasta sefului sau de partid.

In contextul in care PNL a anuntat ca intentioneaza sa il demita pe Calin Popescu Tariceanu din fruntea Senatului si se pregateste sa demita Guvernul prin motiune de cenzura, prim-vicepresedintele PC Cristian Popescu Piedone, vicepresedintele Cristiana Anghel si europarlamentarul Maria Grapini au demisionat din functiile de conducere detinute, dar au ramas in partid, sustinand ca isi doresc sa isi pastreze libertatea de exprimare in public.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img