News Flash:

Darius Valcov a demisionat !

25 Mai 2015
628 Vizualizari | 0 Comentarii
Fostul ministru al Finantelor, Darius Valcov, aflat in arest preventiv, a demisionat din Senat si din PSD. Anuntata inca din 7 aprilie, demisia lui Valcov a ajuns la Senat abia luni, 25 mai.scrie stiripesurse.ro

Demisia lui Valcov a fost depusa la secretariat, iar marti, 26 mai, va fi pe ordinea de zi a Biroului Permanent. Conducerea Senatului va lua act de demisia lui Valcov, iar plenul Senatului va vota vacantarea locului, care va fi scazut din cvorum.

Fostul ministru a decis sa demisioneze si din PSD, la 3 ani de cand a trecut in tabara social-democrata venind de la PDL.

Saptamana trecuta, fostul ministru al Finantelor Darius Valcov a fost trimis in judecata de procurorii DNA, in stare de arest preventiv, in dosarul in care este acuzat de savarsirea infractiunii de trafic de influenta. Valcov este acuzat de trafic de influenta, spalare de bani, efectuarea de operatiuni financiare, ca acte de comert, incompatibile cu functia, atributia sau insarcinarea pe care o indeplineste o persoana ori incheierea de tranzactii financiare, utilizand informatiile obtinute in virtutea functiei, atributiei sau insarcinarii sale, in forma continuata.

darius valcov arest preventiv
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1183 (s) | 36 queries | Mysql time :0.032851 (s)

loading...