Inca din vremea Imperiului Roman, arsenicul a fost considerat „regele otravurilor”, dar si „otrava regilor”. Istoria este plina de sinucideri si asasinate in care s-au folosit compusi ai arsenicului, fara miros, fara gust, cu alte cuvinte, otrava perfecta. In epoca victoriana, arsenicul alb sau trioxidul de arsen (As2O3) a fost disponibil pe scara larga in magazinele alimentare. Femeile mincau sau amestecau arsenic cu otet sau creta si se dadeau pe piele ca tonic, incercind sa-si faca pielea mai pala.
In tabelul periodic al elementelor, arseniul (arsen sau arsenic) este al 33-lea element. Se gaseste in scoarta terestra destul de rar in forma libera, dar frecvent in minerale, cum ar fi arsenopiritele (din care se obtine arseniu). Arseniul a fost pomenit inca din secolul IV i.Hr., de Aristotel. Magnus Albertus, un filosof german si alchimist, a izolat primul acest element in anul 1250. Denumirea este legata de cuvintul grecesc „arsenikos”, adica „masculin” sau „puternic”. Cel mai comun arseniu este gri metalizat, urmat de cel galben si apoi cel negru. Arseniul gri, singura forma utilizata in industrie, este cea mai stabila dintre cele trei si cel mai puternic conductor de energie electrica. Tipul de arseniu cel mai abundent in natura e legat de sulf, oxigen si clor si are efecte negative asupra sanatatii oamenilor.
Din moment ce este o toxina puternica, agricultorii din secolul XX au crezut ca ar fi o idee buna sa faca otravuri pentru rozatoare si pesticide pe baza de arsenic. A fost nevoie de mai multe decenii, ca lumea sa realizeze ca aceasta substanta chimica e cancerigena. in anii 1980, toate aceste substante au fost in cele din urma interzise, dar reziduurile inca persista in sol. Printr-o spalare temeinica a legumelor stropite, arsenicul se elimina in totalitate. Dar plantele provenite din zonele in care pamintul contine mult arseniu sint periculose pentru om si animale. Pina nu demult, arseniul a fost frecvent utilizat in fabricarea sticlei. in 1786, un medic britanic pe nume Thomas Fowler a prezentat o solutie pe baza de arseniu cu care voia sa trateze psoriazisul. Dupa mai multe cazuri de cancer, utilizarea „medicamentului” a fost eliminata intre anii 1930 si 1950. Pina in 1940, cind a aparut penicilina, tot cu arseniu se trata si sifilisul. Astazi, trioxidul de arseniu este un medicament foarte eficient utilizat pentru tratarea persoanelor cu leucemie acuta promielocitara. Se mai foloseste in lasere si pirotehnie.
Atunci cind ajunge in apa si produse alimentare la niveluri mari, arseniul este periculos. in anul 2001, Agentia de Protectie a Mediului a adoptat un standard mai scazut pentru arsenic din apa potabila: 10 parti pe miliard (ppb), in locul vechiului 50 ppb. Cu toate acestea, in anumite zone ale globului, apa este foarte frecvent contaminata cu acest metal. in Bangladesh (mai mult de 95% din rezervoarele de apa) si India, intoxicatia cronica afecteaza miloane de oameni. Alte regiuni de pe glob cu ape contaminate: Chile, Argentina, Mexic, anumite zone din SUA, China, Taiwan si Thailanda. Vestea buna este ca arsenicul poate fi detectat in apa prin teste necostisitoare.
In ceea ce priveste produsele alimentare, Food and Drug Administration a atras recent atentia asupra orezului, deoarece aceasta cereala tinde sa absoarba arsenic mai usor decit alte culturi. Un studiu publicat in Nutrition Journal a sugerat ca alte tipuri de alimente, ca de exemplu vinul alb, berea si varza de Bruxelles, pot fi legat la niveluri mai ridicate de arsenic. FDA a luat masuri pentru a monitoriza si sucul de mere. La niveluri foarte mici, complet netoxice, arseniul se gaseste, in mod natural in: mere, germeni de cereale, usturoi, morcovi, spanac, salata, cicoare, andive, gulii, peste si fructe de mare.
Surse de intoxicatie cu arsenic: apa de baut contaminata, pesticidele, ierbicidele, fungicidele, substantele folosite in consevarea lemnului, ceramica, picturile, tutunul, whisky-ul de contrabanda. Otravirea cu arsenic poate provoca tot felul de probleme de sanatate. O doza mare poate duce la deces, in timp ce expunerea pe termen lung este asociata cu cancere de piele, vezica urinara, pulmonar, precum si boli de inima. Contactul cu arsenatii sintetici pot provoca cancere tegumentare, iar ingestia indelungata a hranei care contine acest mineral, chiar si in cantitati infime, provoaca cancer hepatic. Arseniul circula in singe legat de hematii si se depoziteaza in piele, ficat, rinichi si oase. Se excreta lent, uneori dupa mai multe luni, prin urina, fecale si transpiratie. Ingestia de apa care contine arsenic reduce IQ-ul si are multe alte efecte nocive asupra sanatatii, includ malformatii congenitale.
Intoxicatiile acute cu arseniu industrial cauzate de ingerarea sau inhalarea unor substante se manifesta prin iritarea si tumefierea mucoaselor nazale, bucale, gastrice si pulmonare, dispnee, respiratie cu miros de usturoi, greata, varsaturi, colici, cefalee, convulsii, confuzie mintala. Arseniul are un efect toxic cumulativ, deoarece se elimina greu din organism. Persoanele care au cel mai mare risc de intoxicatie sint cele cu diete in care exista deficit de vitamina B si antioxidanti. Mai expusi sint cei care beau mult vin, cei care traiesc in case ce contin lemn conservat si cei care traiesc la ferme, unde anterior au fost aplicate pesticide ce contineau arseniu. in intoxicatia cronica sint foarte utile pentru diagnostic nivelul urinar de arsenic si concentratia arsenicului in foliculii pilosi.
Dar cum poate fi un element toxic cu adevarat necesar pentru viata? Unele metale toxice, in cantitati infime, ar putea fi de fapt substante nutritive esentiale, potrivit unei analize recente. Oamenii de stiinta au descoperit ca organismul are nevoie de 0,00001% arseniu, pentru a-si mentine un sistem nervos sanatos. Arsenul natural din legume si fructe este tonic pentru organism, stimulind respiratia, apetitul, metabolismul. Mineralul combate oboseala, ajuta la regenerarea tesuturilor lezate si protejeaza celulele tiroidei, ovarului, prostatatei si testiculelor impotriva malignizarii.
