miercuri, 24 aprilie, 2024

De ce persoanele fragile au un risc mai mare de deces

Distribuie:

Publicat:

Fragilitatea reprezinta un indicator important al riscului de deces nu doar atunci cand vine vorba despre varstnici, ci si cand vine vorba despre persoane tinere, arata un studiu scotian, citat de AP.

Oamenii de stiinta de la Universitatea din Glasgow au definit fragilitatea drept prezenta a trei sau mai multi dintre urmatorii indicatori: slabiciune, lentoare in miscari, scaderea din greutate, un nivel redus de activitate fizica si oboseala. Potrivit agerpres.ro, ei au analizat cazul a 500.000 de persoane, barbati si femei, cu varste intre 37 si 73 de ani. Studiul a luat in calcul si alti factori precum situatia socio-economica, fumatul, consumul de alcool si greutatea corporala. S-a descoperit ca barbatii de 37 de ani si peste aceasta varsta si femeile de 45 de ani si peste aceasta varsta, care erau afectati de fragilitate, aveau un risc mai mare de deces. Persoanele cu unul sau doi dintre acesti indicatori au fost incluse in stadiul de „pre-fragilitate“. Studiul efectuat pe acesti subiecti, participanti la studiul Biobank din Marea Britanie, a fost publicat in jurnalul „The Lancet Public Health“.

Potrivit specialistilor, in multe cazuri, interventia precoce poate inversa aceste probleme. „Persoanele cu fragilitate sunt considerate a avea un risc ridicat de efecte daunatoare asupra sanatatii, insa cercetarile anterioare s-au concentrat aproape in totalitate asupra varstnicilor“, a precizat una dintre autorii principali ai cercetarii, Frances Mair. „In cadrul studiului, am aplicat testul de fragilitate pe un grup mult mai larg si mai tanar si am descoperit ca aceasta problema de sanatate era prezenta la indivizi de toate varstele. Interventiile pentru inversarea fragilitatii sau pentru imbunatatirea rezultatelor pacientilor s-au concentrat, aproape in exclusivitate, asupra celor foarte in varsta sau aflati in ingrijire pe perioade indelungate.

Insa descoperirile noastre indica necesitatea unei schimbari de atentie, astfel incat depistarea fragilitatii si interventia sa se faca mult mai devreme“, a mai spus specialista. Doctor Peter Hanlon, coautor al studiului, a declarat ca identificarea fragilitatii poate avea „urmari pozitive pentru ingrijirea pacientilor, planul de interventie si prognostic, mai ales in cazul indivizilor afectati de cel putin o problema de sanatate“. „In lumina noilor descoperiri, sugeram ca o evaluare a fragilitatii ar trebui sa fie inclusa in monitorizarea de rutina si evaluarea persoanelor cu multimorbiditate, acest lucru putand contribui la identificarea celor cu risc ridicat si la asigurarea unei ingrijiri cat mai precise“, a conchis Hanlon. sursa: adevarul.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img