News Flash:

Debut de COSMAR pentru Romania la EURO 2014

8 Decembrie 2014
986 Vizualizari | 0 Comentarii
Nationala feminina de handbal a Romaniei a fost invinsa de Norvegia, cu scorul de 27-19 (16-7), duminica seara, la Debrecen, la debutul sau in Grupa B a Campionatului European din Ungaria si Croatia - EURO 2014.

Norvegia, campioana olimpica, a controlat partida inca de la debut, a condus cu 2-0 si 3-1, tricolorele s-au apropiat la un gol, 3-2 (min. 6), iar apoi a urmat o perioada in care echipa Romaniei nu s-a regasit, primind cinci goluri consecutive si ratand si o aruncare de la 7 metri. Echipa noastra nu a marcat timp de 11 minute, de la 3-2 la 8-3 (17). Scandinavele, cu un joc de mare viteza si letale pe contraatac, s-au desprins la sapte goluri, 10-3 (18), Romania a revenit in joc, dar a incasat trei goluri consecutiv inainte de pauza, astfel ca scorul dupa prima repriza a fost de 16-7.

Debutul partii secunde a fost la fel de slab pentru reprezentantele noastre, care au incasat trei goluri la rand, iar Norvegia s-a desprins la 12 goluri, 19-7 (35). Diferenta maxima in favoarea nordicelor a fost de 13 goluri, 23-10 (43).

Romania, ajutata si de faptul ca antrenorul Norvegiei a rulat tot lotul, a revenit pe tabela de marcaj si a reusit sa reduca din ecart, pierzand in cele din urma la 8 goluri, 19-27, marcand ultimele trei goluri ale intalnirii.

Romania a ratat si patru aruncari de la 7 metri in acest meci (Neagu 2, Bradeanu si Babeanu). Neagu a fost desemnata cea mai buna jucatoare a Romaniei in acest meci, in timp ce MVP-ul Norvegiei a fost Oftedal. Maine seara, Romania va juca tot de la 19.15 cu Danemarca, urmand ca pe 11 decembrie, tricolorele sa intalneasca, in ultimul meci al grupei, echipa Ucrainei.

Norvegia: Kari Grimsbo, Silje Solberg — Veronica Kristiansen (4 goluri), Ida Alstad (4), Heidi Loke (4), Karoline Breivang, Nora Mork (3), Stine Oftedal (5), Ida Karlsson, Linn-Kristin Riegelhuth Koren (4), Camilla Herrem (3), Sanna Solberg. Selectioner: Thorir Hergeirsson.

Romania: Paula Ungureanu, Denisa Dedu — Oana Bondar, Crina Pintea (1), Adriana Nechita, Cristina Neagu (7), Aurelia Bradeanu (3), Adriana Tacalie (2), Gabriela Perianu (1), Valentina Ardean Elisei (2), Cristina Zamfir, Daniela Babeanu (2), Florina Chintoan, Laura Chiper (1). Selectioner: Gheorghe Tadici.
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0965 (s) | 24 queries | Mysql time :0.012406 (s)

loading...