News Flash:

Depresia poate fi prevenita si prin consumul de peste

7 Decembrie 2015
621 Vizualizari | 0 Comentarii
Consumul regulat de peste, indeosebi a speciilor bogate in omega-3, actioneaza favorabil asupra riscului de a suferi de depresie, scrie agerpres.ro, care citeaza passionsante.be. Aparitia si dezvoltarea depresiei depind in primul rand de factori personali si de mediu. Totusi meta-analiza publicata in Journal of Epidemiology&Community Health arata ca elementul omega-3 din pestele gras (sardine, somon, hering, ton, pastrav) are un real efect protector ce poate fi atribuit actiunii ei asupra serotoninei si dopaminei, neurotransmitatori implicati in depresie.

Sunt demne de luat in considerare si alte componente ale carnii de peste, cum ar fi mineralele, vitaminele si proteinele. De remarcat ca amatorii de peste au in general un mod de viata mai sanatos (miscare, alimentatie).

Cercetatori chinezi de la Universitatea din Qingdao au trecut in revista un mare numar de studii realizate pe aceasta tema in ultimii cinci ani si au retinut circa 30, considerate cele mai serioase, desfasurate pe 150.000 de adulti. Prelucrarea rezultatelor a aratat ca, la profiluri echivalente, consumul regulat de peste — indeosebi de peste gras — duce la scaderea cu 17% a riscului de depresie, efectul fiind acelasi atat la femei, cat si la barbati.

Nutritionistii recomanda in acest scop doua portii de peste pe saptamana — din care el putin una sa fie de peste gras, incheie passionsante.be.
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0765 (s) | 36 queries | Mysql time :0.018411 (s)

loading...