News Flash:

DIICOT a descins in forta! Zeci de perchezitii in mai multe judete alte tarii

25 Ianuarie 2018
494 Vizualizari | 0 Comentarii
diicot

La data de 25.01.2018  procurorii  Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism – Serviciul Teritorial Cluj impreuna cu ofiteri de politie judiciara din cadrul Directiei de Combatere a Criminalitatii Organizate din Politia Romana au efectuat un numar de  47 de perchezitii domiciliare  pe raza judetelor Cluj, Neamt si Bistrita-Nasaud, in cadrul unei actiuni vizand destructurarea unui grup infractional organizat specializat in savarsirea infractiunilor de trafic de droguri de risc si de mare risc.

In cauza exista suspiciunea rezonabila ca in perioada 2012-2017, la nivelul municipiului Cluj-Napoca s-a constituit un grup infractional organizat, care a avut ca principal scop savarsirea infractiunilor de trafic intern si international de droguri de risc si de mare risc, respectiv medicamente aflate sub control national conform Legii nr.339/2005 (Codeina, Xanax, Dormicum, Ultracod, Zolpidem, Diazepam, Bromazepam, Alprazolam, Midazolam, etc.), urmarind prin aceasta obtinerea unor sume foarte mari de bani. 

Sumele de bani astfel obtinute au fost reciclate prin intermediul mai multor societati comerciale, pentru a se ascunde adevarata provenienta a acestora si a se crea aparenta legalitatii, existand astfel indiciile savarsirii infractiunii de spalare de bani.

Bomba! Un iesean s-a trezit cu mascatii la usa! A cerut sume grele de bani pentru a scoate din belele un individ cercetat de DIICOT

In urma cercetarilor efectuate in cauza a rezultat ca membrii gruparii infractionale,  organizata pe  mai multe paliere, au intrat in posesia unor medicamente suspuse controlului special prin intermediul unor farmacii din judetele Cluj si Bistrita, cu complicitatea unor farmacisti utilizand retete falsificate, precum si alte metode.

Ulterior, membrii gruparii infractionale au preluat comenzi de la clienti in sistem on-line (site-uri de farmacii online) printr-un ”call-center” ce functiona in judetul Cluj.

In modul de operare se retine faptul ca membrii gruparii simulau efectuarea unor controale medicale, intarindu-le convingerea clientilor ca au fost consultati de catre un medic real, astfel acestia lansand comanda de produse.

Pentru onorarea comenzii, era necesar ca acel client sa achite in avans contravaloarea medicamentelor si a comisioanelor de curierat, prin intermediul unor servicii financiare de transfer de bani sau in moneda Bitcoin. Ulterior efectuarii platii, unii membrii ai gruparii se deplasau la oficii de transfer si ridicau sumele de bani, iar alti membri expediau comanda de produse medicale (in principal in SUA), prin intermediul oficiilor postale, sub forma de scrisori postale (pentru a disimula ca in fapt se expediau produse farmaceutice in mod ilegal).

Sumele de bani, de obicei euro sau USD au fost colectati si depusi in diferite conturi apartinand unor societati comerciale cu sediul in tara si strainatate, prin intermediul carora, printr-un circuit complex, se realiza disimularea adevaratei naturi a provenientei sumelor de bani, in scopul reintroducerii in circuitul economic ca venituri dobandite aparent legal.

S-a retinut ca, prin circuitul  infractional, membrii grup infractional organizat au  obtinut aproximativ 55.000.000 de lei.

Investigatiile pentru destructurarea gruparii au fost desfasurate cu sprijinul autoritatilor americane DEA (Drug Enforcement Administration) – S.U.A, prin intermediul unor comisii rogatorii internationale.

Suportul de specialitate a fost asigurat de catre Directia Operatiuni Speciale.

Actiunea a fost realizata cu sprijinul  S.C.C.O. Timisoara, Targu-Mures, Oradea, Bacau, Alba-Iulia si Cluj si luptatori ai serviciilor pentru actiuni speciale.

Facem precizarea ca pe intreg parcursul procesului penal, suspectii si inculpatii beneficiaza de drepturile si garantiile procesuale prevazute de Codul de procedura penala, precum si de prezumtia de nevinovatie.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1260 (s) | 35 queries | Mysql time :0.025089 (s)