News Flash:

DNA, record de viteza pentru Livia Stanciu

19 Octombrie 2014
732 Vizualizari | 0 Comentarii
Procurorii anticoruptie au finalizat in trei saptamani dosarul santaj in care reclamantul este sefa instantei supreme

Au trecut mai bine de patru luni de cand DNA a defilat cu Mariana Rarinca in catuse prin fata camerelor de filmat ale televiziunilor si tot atatea luni de cand femeia pe care sefa Inaltei Curti de Casatie si Justitie judecatoarea Livia Doina Stanciu a reclamat-o la DNA ca a santajat-o se afla in arest preventiv, scrie Lumea Justitiei.

In mai putin de o luna de la plangerea presedintei Inaltei Curti, procurorii DNA au reusit sa o trimita dupa gratii pe Mariana Rarinca, femeia pe care Livia Stanciu a acuzat-o de santaj dupa ce ar fi amenintat-o cu darea in vileag a unor informatii compromitatoare care o vizau pe sefa ICCJ si pe familia acesteia, daca nu ii va fi remisa suma de 20.000 euro. Aceasta era acuzatia sefei ICCJ, imbratisata si de procurori.

Mesajele si interceptarile existente la dosar dovedesc insa ca Mariana Rarinca nu a solicitat niciodata suma de 20.000 euro, ci doar a cerut restituirea de catre Livia Stanciu a unor datorii efectuate in perioada in care sotul acesteia era in viata. Procurorii au apelat chiar si la un agent provocator, sau mai corect spus, la "un colaborator cu alta identitate decat cea reala", sub numele de Mihaela Popescu, care sa comunice cu Mariana Rarinca in numele Liviei Stanciu.

Aparitia "colaboratorului cu alta identitate decat cea reala" a generat si perchezitiile efectuate la domiciliul Marianei Rarinca, justificate prin faptul ca in acea locatie se afla "obiectele detinute de suspecta a caror identificare si ridicare este necesara in prezentul dosar". Perchezitiile au fost urmate de retinerea, arestarea preventiva si mai apoi, la 20 de zile, trimiterea in judecata a Marianei Rarinca sub acuzatia de santaj.

Probe putine, repeziciune maxima

Lumeajustitiei.ro a realizat inventarul dosarului de santaj deschis pe numele Marianei Rarinca care arata clar repeziciunea iesita din comun cu care au actionat procurorii DNA atunci cand a fost vorba despre sefa Inaltei Curti, Livia Doina Stanciu. Astfel, in aceeasi zi, 4 iunie 2014, Livia Stanciu a depus plangere penala impotriva Marianei Rarinca, a dat declaratia de persoana vatamata, in care a solicitat interceptarea Marianei Rarinca, dupa care DNA a procedat la inceperea urmaririi penale, interceptarea provizorie a femeii, desemnarea unui "colaborator cu alta identitate decat cea reala". La cinci zile de la aceste demersuri, casa Marianei Rarinca a fost perchezitionata, femeia fiind retinuta pentru savarsirea infractiunii de santaj, iar in final trimisa in arest.


Pe ce se bazeaza procurorii in acuzatia ca Mariana Rarinca i-a cerut Liviei Stanciu suma de 20.000 euro? Datele arata practic ca probele pe care se bazeaza procurorii in sustinerea acuzatiilor de santaj sunt foarte putine, in conditiile in care nu exista un SMS care sa arate ca Mariana Rarinca a cerut suma de 20.000 euro. Singurele probe in acuzare in acest sens sunt declaratia partii vatamate, judecatoarea Livia Doina Stanciu, si declaratia de martor a cumnatului acesteia, Radu Stanciu. In cazul acestora trebuie sa se retina relatia de rudenie, precum si interesul de a nu mai inapoia banii, in ipoteza in care au intr-adevar datorii catre Mariana Rarinca, asa cum aceasta din urma a indicat "1600 euro, 2000 lei si 1800 lei".

Pe de alta parte, in apararea sa, Mariana Rarinca se bazeaza pe SMS-urile de negare a faptului ca a solicitat suma de 20.000 euro, pe enumerarea exacta a altor sume, infime fata de cei 20.000 euro, precum si pe declaratia data in fata procurorilor in care neaga sustinerile Liviei Doina Stanciu si ale cumnatului acesteia, Radu Stanciu.

Scrisoare catre Kovesi


Lipsita de aparare, avocatii din oficiu iesind rand pe rand din cauza, fara acces la dosar, fara a fi ascultata si fara a i se acorda un minim credit, Mariana Rarinca i-a transmis procurorului sef al DNA, Laura Codruta Kovesi, o scrisoare in care enunta mai multe aspecte peste care procurorii anticoruptie au trecut cu vederea si care ii puteau asigura libertatea. In acest document, existent la dosar, Mariana Rarinca acuza DNA ca nu a fost interesata sa afle daca afirmatiile pe care le-a facut la adresa Liviei Stanciu sunt sau nu imaginare.

“Ma numesc Rarinca Mariana si ma aflu in Penitenciarul de femei Targsor. De ce ma aflu aici? Pentru ca am fost acuzata de DNA ca am santajat-o pe Livia Stanciu cu suma de 20.000 euro in schimbul nedivulgarii unor “fapte imaginare” cunoscute de mine despre familia Stanciu. Nici un mesaj si nici o convorbire telefonica nu spune ca am cerut asa ceva, ci toate mesajele spun ca vreau sa-mi plateasca datoria care o are la mine. De ce nu crede nimeni ca Livia Stanciu are datorii? A se vedea somatii de plata emise de ANAF Galati pe numele Livia Stanciu si somatii emise de EOS KSI Romania SRL, Departamentul Recuperare Creante, tot pe numele Liviei Stanciu, somatii pe care aceasta a refuzat in mod constant sa le onoreze. DNA-ul nu a fost interesat sa afle, nici macar o clipa, daca faptele cunosccute de mine sunt sau nu imaginare. Pentru o <fapta imaginara> asemanatoare cunoscuta de mine s-au facut arestari la ASE Bucuresti. Inca de la inceput, procurorii care m-au anchetat au fost partinitori fata de Livia Stanciu si nu s-au sfiit sa o arate. Fac mentiunea ca daca intentia mea era sa fac publice anumite fapte, le faceam. Motivul pentru care nu le-am facut a fost <rusinea> ca am lucrat pentru asemenea familie in al carei cuvant nu poti conta indiferent de functia pe care o detine. De ce DNA-ul a mobilizat o intreaga echipa, 8-9 persoane si 2 masini, pentru a veni la Galati sa faca perchezitie daca nu pentru a ridica de la mine orice petic de hartie care ar fi prejudiciat imaginea Liviei Stanciu? De ce DNA-ul a omis sa mentioneze in rechizitoriu si in procesul-verbal de perchezitie inscrisuri in care erau mentionate fapte imaginare in legatura cu familia Stanciu? Nu vreau decat sa am parte de un proces echitabil, conform Legii 135/2010 art. 8 si sa beneficiez de art. 5; 9 pc. 1; 10 pc. 1,2,5 ale aceleiasi legi. In fata legii vreau sa fim egali in drepturi, indiferent de pozitia pe care o ocupam in societate", se arata in scrisoarea Marianei Rarinca.

Citeste mai multe pe jurnalul.ro

procurorii anticoruptie rarinca mariana
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1093 (s) | 25 queries | Mysql time :0.034034 (s)