News Flash:

Donald Trump este comparat cu un porc în cel mai recent număr al New York Magazine

3 Aprilie 2018
852 Vizualizari | 0 Comentarii
9105416 3x2 940x627

New York Magazine îi dă o lovitură dură lui Donald Trump în cel mai recent număr, preşedintele Statelor Unite fiind comparat în fotografia de copertă cu un porc. Publicaţia prezintă pe prima pagină a ediţiei apărută la 2 aprilie o fotografie trucată cu chipul lui Trump cu un rât de porc în locul nasului.

"Nu e un complot... Nu e incompetenţă... Nu ecruzime... Este corupţie, prostule", titrează revista pe prima pagină.

Articolul care însoţeşte fotografia, intitulat "Corupţia, nu Rusia, este cea mai mare responsabilitate politică a lui Trump", îl acuză pe liderul SUA de "corupţie" şi "lăcomie" care se manifestă, în opinia autorului, în toate aspectele preşedinţiei sale, de la numirile politice până la decizia sa de a-şi lăsa fiii să-i preia afacerile după preluarea mandatului de preşedinte, relatează The Hill.

"De la începerea mandatului lui Trump, angajamentul său de a-şi ignora propriile interese a fost aproape uitat, pierdut într-un uragan derutant de nesfârşite ştiri", scrie Jonathan Chait. "Nu este doar o glumă morbidă, ci o problemă legitimă pentru opoziţie că toate ştirile rele despre Trump continuă să fie estompate de alte veşti rele despre Trump", continuă articolul.

"Nu numai că Trump nu a făcut niciun efort de a ridica standardele etice, ci el şi administraţia sa au violat în mod flamboaiant liniile directoare existente", adaugă Chait. "Lobbyiştii sunt plantaţi în fiecare agenţie 'reglându-i' pe foştii angajaţi şi trasând reguli care îi favorizează pe şefi în detrimentul angajaţilor şi pe patroni în detrimentul consumatorilor", se mai arată în textul publicat în cea mai recentă ediţie a New York.

Articolul vine în contextul schimbărilor unora dintre înalţii oficiali ai lui Trump şi a informaţiilor cu privire la afacerile sale şi ale ginerelui său, Jared Kushner.

Aceasta nu este prima dată când Trump este ţinta unor articole de primă pagină neonorabile, printre acestea numărându-se coperta Time în care preşedintele SUA apare într-o fotografie trucată cu părul în flăcări, dar şi portretizarea sa din revista germană Der Spiegel în care liderul de la Casa Albă este prezentat ca un "om involuat".AGERPRES

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1089 (s) | 35 queries | Mysql time :0.018989 (s)