News Flash:

Dovada ca nu exista impedimente legale pentru suplimentarea sectiilor de votare

11 Noiembrie 2014
726 Vizualizari | 0 Comentarii
Subiectul fierbinte din ultimele zile se refera la suplimentarea sectiilor de votare din diaspora, lucru solicitat de romanii din strainatate, care au acuzat alesii tarii de lipsa totala de organizare a primului tur al alegerilor prezidentiale. Subiectul a fost analizat, iar guvernantii au precizat ca legea nu permite suplimentarea sectiilor, fapt contrazis de Tudor Ciuhodaru, deputat si medic iesean.

"Va prezint dovada ca nu exista niciun impediment legal pentru suplimentarea sectiilor de votare. Guvernul aplica iar legea bunului plac. Solicit ca in sedinta de guvern de maine sa se modifice HG 521/2014 in sensul introducerii in calendarul de organizare a alegerilor a termenelor pana la care sefii reprezentantilor diplomatice sa aleaga presedintii noilor sectii de votare, a termenelor de solutionare a eventualelor contestatii si de primire a buletinelor de vot, pentru ca toti romanii sa poata sa voteze.

Legea 370/2004 privind alegerea presedintelui permite fara probleme ministrului afacerilor externe, conform alin.(2) al art.12 sa organizeze oricate sectii si doreste si in orice locatii doreste printr-un simplu ordin de ministru, cu singura conditie, conform alineatului (3) al aceluiasi articol, aceea de a aduce la cunostinta publica numerotarea fiecarei sectii de votare din strainatate, precum si locurile de desfasurare a votarii. Invocarea art. 54 drept motiv pentru a nu suplimenta sectiile de vot din strainatate este falsa, intrucat sectiile de votare si circumscriptiile electorale din afara tarii nu se fac pe baza listelor de alegatori de la primul tur, asa cum se intampla cu cele din tara.

Plecarea domnului Corlatean e doar apa de ploaie atat timp cat guvernul Ponta vrea sa ne convinga ca albul este negru si neaga evidenta ca responsabilitatea organizarii alegerilor este a Ministerului Afacerilor Externe si, implicit, a domnului Ponta. Guvernul Ponta e complice la obstructionarea votului si modifica, interpreteaza sau suspenda legea dupa cum ii este interesul. E doar un semnal a ceea ce vor face dupa prezidentiale", spune deputatul iesean.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1084 (s) | 25 queries | Mysql time :0.031061 (s)