vineri, 29 martie, 2024

DRPCIV: Peste 75.000 de autoturisme noi înmatriculate în Romania, în primele şapte luni

Distribuie:

Publicat:

Aproximativ 75.300 de autoturisme noi au fost înmatriculate în România, în primele şapte luni ale anului, în creştere cu 33% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2017, în timp ce înregistrările de autoturisme rulate s-au diminuat cu 6,87%, până la 274.195 de unităţi, arată statistica Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

Conform datelor centralizate, în iulie 2018, cele mai multe solicitări noi au vizat mărcile: Dacia, cu 4.808 de unităţi (+41,45% faţă de iulie.2017), Skoda (1.345 unităţi, +32,77%), Volkswagen (1.309 unităţi, +12,55%), Renault (1.095 unităţi, +36,02%) şi Ford (964 unităţi, +26,51%).

Pe de altă parte, cea mai redusă frecvenţă a înmatriculărilor de autoturisme noi s-a consemnat în cazurile: Subaru (6 exemplare), Ford-CNG-Technik (5), Mercedes-AMG (4), BMW 1, Lada şi Lamborghini (câte 3), Maserati (2), ARO, Bentley, Citroen-DS şi Tesla (câte o unitate).

La nivelul perioadei ianuarie – iulie 2018, din totalul celor 75.278 de unităţi autoturisme noi înmatriculate în România, cele mai multe sunt: Dacia (21.213 unităţi, +45,98% faţă de aceeaşi perioadă din anul trecut), Ford (5.673 unităţi, +16,73%), Opel (4.342 unităţi, +57,43%) şi Hyundai (3.241 unităţi, +47,72%).

În ceea ce priveşte înmatriculările de autoturisme second hand, statistica DRPCIV relevă că, în primele şapte luni din 2018, acestea au ajuns la 274.195 de unităţi, în scădere cu 6,87% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2017.

La acest capitol, cele mai multe înmatriculări s-au înregistrat pentru: Volkswagen (69.023 exemplare, -10,28%), Opel (29.407 unităţi, -21,05%), BMW (26.185 unităţi, +1,72%), Audi (25.582 exemplare, -0,54%), Ford (25.291 unităţi, -14,36%), Mercedes-Benz (14.268 unităţi, -3,85%), Skoda (12.452 unităţi, +4,92%) şi Renault (11.792 unităţi, -11,42%).

De asemenea, numai la nivelul lunii iulie, au fost înmatriculate în România 15.210 de autoturisme noi, echivalentul unei creşteri de 34,19% faţă de acelaşi interval din 2017. În acelaşi timp, numărul autoturismelor rulate centralizate în iulie a ajuns la 39.401 exemplare, în scădere cu 4,21% în comparaţie cu aceeaşi lună din anul precedent.

Conform DRPCIV, parcul auto naţional din România ajunsese, la finele anului 2017, la peste 7,635 milioane de unităţi, în creştere cu 8,91% faţă de anul precedent. Din acest total, peste 1,320 milioane de vehicule erau înmatriculate în Bucureşti.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img