joi, 28 martie, 2024

Dupa Brexit Marea Britanie isi va pierde importanta pe piata globala a apararii

Distribuie:

Publicat:

Ieşirea din Uniunea Europeană va accelera cel mai probabil declinul Marii Britanii spre poziţia de "jucător minor" pe piaţa globală a apărării în următorii cinci ani, potrivit unei analize a industriei apărării, relatează DPA, potrivit agerpres.ro.

Marea Britanie "va deveni un jucător minor pe piaţa globală a exporturilor din domeniul apărării din 2024 din cauza eşecurilor de planificare şi de investiţii în industria sa naţională de apărare", a precizat firma de consultanţă IHS Markit în Raportul anual privind comerţul în domeniul apărării la nivel global.

Exporturile Marii Britanii în domeniul apărării au scăzut de la 4,3 miliarde de dolari în 2017 la 3,4 miliarde de dolari anul trecut, ceea ce reflectă dependenţa sa tot mai mare de importurile din domeniul apărării, mai arată raportul, făcut public miercuri.

"Politica actuală a Marii Britanii din industria apărării este de a achiziţiona capabilităţi la cel mai mic preţ posibil, deseori fără a ţine cont de un potenţial parteneriat intern sau de offset", a spus Moores.

"Această politică a dus la sfârşitul industriei vehiculelor (de apărare) în ultimul deceniu, iar acum sectorul britanic al aviaţiei ar urma să piardă largi segmente din cauza lipsei unui offset intern de la producătorii străini", a spus el, adăugând că "Brexit-ul va accelera această direcţie".

Statele Unite au rămas de departe cel mai mare exportator din domeniul apărării anul trecut, cu un total de 32,8 miliarde de euro. Au fost urmate de Rusia, Franţa, Germania şi Marea Britanie, conform raportului.

Arabia Saudită a rămas în schimb cel mai mare importator la acest capitol, urmată de India, Australia, Coreea de Sud, Israel, Egipt şi Emiratele Arabe Unite.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img