joi, 25 aprilie, 2024

Dupa SCANDALUL de la Cluj, Sorana Cirstea isi anunta RETRAGEREA din echipa de Fed Cup a Romaniei

Distribuie:

Publicat:

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea își anunță retragerea din echipa de Fed Cup a României. Decizia de retragere vine la doar câteva luni după scandalul de la Cluj, acolo unde Cîrstea a fost lăsată pe bancă de antrenorul Florin Segărceanu, asta deși se aștepta să joace.

"Normal, mă aşteptam să joc, aceasta era prima idee, având în vedere că eram a doua, însă tot timpul am spus-o: căpitanul decide. Am venit la FedCup, nu a contat că am fost prima, a doua, a patra. Atât timp cât am fost sănătoasă, m-am prezentat şi m-am pus la dispoziţia căpitanului şi la dispoziţia echipei. Sunt aici pentru ce are nevoie echipa. Dacă vrea să joc simplu, joc simplu, dacă vrea să joc dublu, joc dublu, dacă vrea să bat din palme, bat din palme. Sunt aici pentru ce are nevoie echipa şi România", a declarat Cîrstea, într-o conferinţă de presă, conform News.ro.

Aflată pentru doar a doua orară în Grupa Mondială, de la introducerea actualului format competiţional, România va trebui să înfrunte Cehia, la începutul lui 2019, dar şi următoarele partide, fără una dintre cele mai bune reprezentante ale sale. Jucătoarea care a adus două puncte decisive pentru calificărea României în Grupa Mondială Fed Cup, încheind partida din barajul din 2014 cu Serbia după patru meciuri, şi-a anunţat, luni, retragerea din echipa condusă de Florin Segărceanu. Sorana Cîrstea le-a transmis fanilor un mesaj pe contul oficial de Facebook prin care îşi explică decizia.

"După 12 ani de jucat pentru România, a venit momentul să îmi anunţ oficial retragerea din echipa naţională de Fed Cup. La 16 ani şi 14 zile am jucat primul meci, fiind şi astăzi cea mai tânără debutantă din istoria ţării noastre! Am reprezentat cu mândrie şi onoare tricolorul de fiecare dată când am avut ocazia! Simt că mi-am făcut datoria şi acum este momentul să predau ştafeta noii generaţii!", a transmis Sorana Cîrstea.

Jucătoarea din Târgovişte a completat: "Aş vrea să mulţumesc cu această ocazie colegelor de echipă, federaţiei, căpitanilor, antrenorilor şi celor care au pus umărul la succesul nostru! Dar mai ales românilor care m-au susţinut atât de frumos de-a lungul anilor!"

Sorana Cîrstea este, în acest moment, a cincea jucătoare a României în clasamentul WTA. În vârstă de 28 de ani, Cîrstea a fost convocată în echipă de 19 ori, adunând participări în 7 ani, începând cu 2006 şi până în 2018, an în care a jucat o partidă la simplu, contra Canadei, câştigată cu dublu 6-2 şi a mai fost folosită la dublu, alături de Mihaela Buzărnescu, împotriva Elveţiei.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img