Termenii Placebo și Nocebo nu sunt foarte bine cunoscuți în rândul populației largi. Vom diseca cele două principii și ne
vom apleca asupra celui de-al doilea, vorbind despre cum creierul ne poate livra reacțiile adverse ale unor medicamente.
Există două concepte importante în medicină: placebo și nocebo. Primul s-ar putea să vă fie mai cunoscut – el se referă
la efectul pozitiv obținut prin intermediul gândurilor, utilizând un preparat care de fapt nu incorporează o substanță activă.
Când se face un studiu clinic complex, o substanță activă trebuie să bată placebo pentru a-și demonstra efectele
benefice și a putea fi aprobată pentru uz. Dacă un lot de pacienți primește o pastilă albă cu un șanț pe mijloc, ce conține
metoprolol (un betablocant folosit pentru tratamentul ischemiei mioardice, în anumite aritmii etc), alt lot va primi o pastilă
identică din punct de vedere vizual, dar fără metoprolol (vor fi niște excipienți acolo, zahăr etc). Lotul al doilea nu va ști că
acolo nu există metoprolol, astfel că toată lumea se așteaptă să obțină efectele terapeutice. La finalul studiului, se
analizează rezultatele și pastila cu metoprolol trebuie să bată placebo.
Nocebo este exact opusul placebo și se referă la atragerea unor efecte negative, tot prin intermediul creierului. Uneori,
organul suprem pe care încă nu-l cunoaștem suficient de bine, poate lucra în detrimentul nostru. Când vine vorba de
sănătate, știm cu toții că pastilele au, pe lângă efectele pozitive clare, o serie de efecte adverse posibile. Ei bine, aici
apare întrebarea: ce rol are creierul în generarea unor efecte adverse?
S-au făcut studii serioase și rezultatele sunt surprinzătoare: dacă un medicament are o listă de reacții adverse și omul
care își administrează medicamentul zilnic cunoaște aceste reacții, e posibil să le genereze cu ajutorul propriului creier,
nu prin mecanismele colaterale și incontrolabile ale substanței. Există studii pe statine (clasă de medicamente pentru
optimizarea nivelului seric de colesterol) sau beta-blocante (clasă de medicamente pentru controlul aparatului
cardiovascular).
În cazul statinelor, oamenii au rețineri pentru că se vorbește intens despre durerile musculare care pot apărea la uzul
cronic al acestor preparate (pe lângă afectarea hepatică, dar ne limităm la durerile musculare pentru că pacientul le
simte, pe când ficatul nu doare). Surpriză, se pare că analiza atentă a unui lot de 10.000 de pacienți¹, inițial prin metodă
dublu-orb (nici medicul, nici pacientul nu știau dacă preparatul este statină sau placebo, doar investigatorul avea
preparatele codificate) a arătat o incidență similară a durerilor musculare la ambele piloane de pacienți (în jur de 2%).
Folosind același lot de pacienți (excelent detaliu, crucial pentru importanța rezultatelor), ulterior cu o configurație open
(adică pacienții știau că primesc statină sau placebo), durerile musculare au fost mai des raportate la cei cu statină
versus placebo (1.3% versus 1%). Se poate trage concluzia că, știind despre statine și reacțiile lor adverse cel mai des
întâlnite, unii pacienți puteau construi singuri aceste acuze, la nivel central, pentru că datele din primul studiu nu mai
susțineau diferențele.
Vorbind despre beta-blocante, grija celor care primesc așa ceva este la depresie, cefalee, amețeli, impotență, reacții
adverse cel mai des întâlnite. Studii serioase² au arătat că lucrurile stau de multe ori chiar invers, depresia fiind mai des
observată în grupul placebo decât în cel cu beta-blocant. Ducând discuția puțin mai departe, dacă un bărbat urmează să
ia beta-blocant, el citește despre impotență și se așteaptă la asta; în cazul în care impotența chiar apare, cine e vinovat,
psihicul bărbatului sau chiar beta-blocantul? De multe ori vinovat este chiar creierul.
Iată cum nocebo poate lucra în detrimentul pacientului. Pacientul ideal nu este cel slab informat, nici cel foarte informat, ci
unul aflat pe la mijloc. Un pacient care răscolește internetul pentru a citi experiențele altora cu anumite medicamente și
procesează rând cu rând prospectele aflate în cutie, gândindu-se constant la toate reacțiile negative posibile, va crea un
teren favorabil pentru autogenerarea multora dintre respectivele reacții adverse. Este deosebit de important ca pacientul
să se concentreze mintal pe efectele pozitive, detașându-se de lista de reacții adverse.
Puterea sugestiei este recunoscută de majoritatea medicilor. Nu e nimic science-fiction aici și am văzut date clare în cele
două exemple relevante de mai sus. Când luați medicamente într-o schemă cronică, cel mai potrivit este să vă gândiți
constant la binele pe care acestea vi-l produc. Trebuie să cunoașteți potențialele reacții adverse, dar fără să vă fixați
mintea obsesiv la ele.
