sâmbătă, 20 aprilie, 2024

El este cel mai bine platit actor din lume- Suma fabuloasa castigata

Distribuie:

Publicat:

Topul celor mai bine plătiţi actori din lume a fost întocmit de editorii revistei Forbes pe baza unor estimări furnizate de companiile Nielsen, Box Office Mojo şi IMDb şi a unor informaţii provenind de la specialişti din această industrie.

Sumele menţionate, care vizează perioada 1 iunie 2018 – 1 iunie 2019, reprezintă onorariile primite de actori înainte de plata taxelor şi a impozitelor şi nu se referă doar la onorariile încasate pentru interpretări artistice, potrivit dcbusiness.

Dwayne Johnson a urcat de pe locul al doilea ocupat anul trecut, în pofida faptului că onorariile sale de 89,4 milioane de dolari obţinute în ultimele 12 luni au fost mai mici decât veniturile sale din anul precedent, când actorul american a încasat 119 milioane de dolari.

Actorul hollywoodian a ocupat primul loc în acest an datorită contractului de publicitate semnat cu brandul de echipament sportiv Under Armour, dar şi filmelor în care a jucat – „Hobbs & Shaw”, un spin-off al francizei „Fast & Furious”, şi „Skyscraper”. El a şi produs câteva lungmetraje cu succes comercial, precum „Fighting with My Family” şi „Shazam!”. Sper finalul acestui an, actorul american va putea fi văzut în „Jumanji: The Next Level”, alături de Kevin Hart şi Jack Black.

Fără George Clooney

George Clooney, care a ocupat prima poziţie în topul de anul trecut, după ce şi-a vândut compania producătoare de tequila, Casamigos, cu 1 miliard de dolari, nu mai apare în Top 10 în ediţia din 2019 a acestui clasament. În topul din 2019, pe locul al doilea se află actorul Chris Hemsworth, cu venituri de 76,4 milioane de dolari. Podiumul este completat de Robert Downey Jr., aflat pe poziţia a treia, cu venituri de 66 de milioane de dolari.

Topul 10 al celor mai bine plătiţi actori din lume este completat de Akshay Kumar (65 de milioane de dolari), Jackie Chan (58 de milioane de dolari), Bradley Cooper (57 de milioane de dolari – reintrare în Top 10 pentru prima dată după anul 2015, în calitate de regizor, coscenarist, coproducător şi protagonist al filmului „A Star Is Born”), Adam Sandler (57 de milioane de dolari), Chris Evans (43 de milioane de dolari), Paul Rudd (41 de milioane de dolari) şi Will Smith (35 de milioane de dolari – după ce a jucat într-un singur film major lansat în ultimul an, „Aladdin”).

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img