News Flash:

Electrica a luat cu 50 milioane de lei mai mult de la clienti pentru ca a facturat dublu certificatele verzi

13 Iunie 2014
948 Vizualizari | 0 Comentarii
Compania de stat Electrica a incasat suplimentar de la clienti aproximativ 50 milioane de lei ca urmare a faptului ca a facturat de doua ori costul cu certificate le verzi si se asteapta ca ANRE sa scada incepand cu 1 iulie tarifele de furnizare pentru ca toti consumatorii sa fie despagubiti.

 Costul cu certificatele verzi se factureaza, din septembrie 2012, separat pe facturile la electricitate. Certificatele verzi reprezinta o forma de ajutor de stat pentru producatorii de energie din surse regenerabile.

Certificatele verzi sunt acordate producatorilor de energie verde, care apoi le vand furnizorilor, pe care Autoritatea Nationala de Reglementare in Energie (ANRE) ii obliga sa le cumpere. Furnizorii de energie transfera apoi costul cu certificatele verzi catre clientii lor, care in final sunt cei care platesc ajutorul de stat acordat de Guvern energiei verzi.

Romania spijinia energia regenerabila pentru ca si-a asumat acest lucru fata de Comisia Europeana. Potrivit acestui angajament, fiecare tara membra a Uniunii Europene trebuie sa atinga anual o anumita cota de energie din surse regenerabile in consumul total.

Chiar daca din septembrie 2012 costurile furnizorilor cu certificatele verzi trebuia mentionate separat pe facturi, ANRE nu a redus corespunzator tariful reglementat de furnizare a electricitatii. Tariful reglementat de furnizare a energiei trebuia redus tocmai pentru a nu aparea situatia de facturare dubla.

Din acest motiv, furnizorii de energie au continuat sa factureze costul cu certificatele verzi de doua ori, odata prin includerea acestor costuri in tariful reglementat de ANRE si a doua oara prin facturarea separata a costului cu certificatele verzi, pentru perioada septembrie 2012- iulie 2013.

Ca urmare a dublei facturari a acestor costuri, Electrica a incasat cu aproximativ 50 milioane de lei mai mult de la clientii sai decat trebuia.

"ANRE a decis ca aceste venituri suplimentare sa fie returnate consumatorilor prin reducerea tarifelor de furnizare, de-a lungul timpului. Conducerea (Electrica - n.r.) considera ca suma suplimentara
incasata si respectiv, expunerea totala, este de aproximativ 50 milioane lei", se arata in prospectul ofertei publice initiale pentru listare la bursa a Electrica.

Oferta publica initiala prin care Electrica scoate la vanzare pe bursa 51% din actiuni incepe la preturi cuprinse intre 11 lei/titlu si 13,5 lei/titlu, compania vizand sa atraga minim 435 milioane euro.

Fara a fi luate in calcul eventualele discounturi care ar putea fi acordate micilor investitori, valoarea ofertei este cuprinsa intre aproximativ 1,949 miliarde lei (443,3 milioane euro) si 2,392 miliarde lei (544,1 milioane euro).

In iulie 2013, conform tarifelor aprobate de ANRE, pretul fara valoarea certificatelor verzi la care Electrica furnizeaza energie catre consumatorii casnici pe piata reglementata a scazut cu 1,3%.

"Conducerea (Electrica - n.r.) considera ca aceasta reducere a tarifelor la nivel de industrie in perioada reglementata iulie 2013- iulie 2014 a determinat economii la nivelul consumatorilor Electrica Furnizare de aproximativ 20 milioane de lei", potrivit prospectului.

ANRE arata marti ca toti furnizorii de electricitate au interpretat eronat legislatia privind aplicarea tarifelor, astfel ca ANRE a decis regularizarea preturilor, prin reducerea tarifelor de furnizare a energiei cu 1,3%.

"Electrica Furnizare se asteapta la reduceri ale tarifelor de furnizare aferente perioadei de reglementare care va incepe in iulie 2014, cu scopul de a despagubi consumatorii pentru costurile suplimentare suportate", se mai spune in prospect.

Electrica a furnizat anul trecut 9,7 TWh de electricitate, echivalentul a 22,1% din energia furnizata in Romania. Compania de stat are 3,56 milioane de consumatori finali.

Electrica a inregistrat in primul trimestru un profit net consolidat, excluzand participatiile minoritare, de 60 milioane lei (13,4 milioane euro), usor sub cel din aceeasi perioada din 2013, iar pe tot anul 2013 a obtinut un castig de 243,4 milioane lei (55 milioane euro), cu 32% sub cel din 2012.

Procurorii anticoruptie i-au retinut, joi, pe vicepresedintele ANRE, Claudiu Dumbraveanu, si pe Gheorghe Ciubotaru, asociat la ElectroAlfa International, acuzati de luare de mita, alaturi de Florin Gugu, director in Enel, pentru dare de mita.

In ordonanta de retinere se arata ca, in cauza, exista date si aspecte din care rezulta suspiciunea rezonabila ca, in cursul anului 2013, Dumbraveanu a pretins si a obtinut de la Gugu, in baza unei intelegeri anterioare, foloase necuvenite pentru ElectroAlfa International, al carei asociat este Ciubotaru.

Foloasele necuvenite constau in atribuirea a doua contracte de executie lucrari in valoare totala de 407.199 lei, in schimbul indeplinirii, de catre Dumbraveanu a unor acte contrare indatoririlor sale de serviciu, respectiv efectuarea la 21 iunie 2013, 2 si 3 octombrie 2013, a unor interventii, in virtutea functiei, pentru avantajarea intereselor Enel, si anume: micsorarea procentului de reducere a tarifelor de la -6% la -1,3%, majorarea unui spor de eficienta de la 25% la 50% si informarea Enel despre faptul ca un control nu avea la baza o reclamatie, ci era in programul anual de control.

Tribunalul Bucuresti a respins sambata propunerea de arestare preventiva inaintata de procurorii DNA pentru Dumbraveanu, Florin Gugu si Gheorghe Ciubotaru.

facturat comisia europeana
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0898 (s) | 24 queries | Mysql time :0.017890 (s)