vineri, 19 aprilie, 2024

Elena Udrea ii este recunoscatoare lui Liviu Dragnea: ‘Probabil ca as fi fost si acum in puscarie’

Distribuie:

Publicat:

Cândva o mare adversară politică a PSD, Elena Udrea a ajuns să îşi exprime sprijinul faţă de Liviu Dragnea. Fostul ministru se declară în special recunoscătoare pentru faptul că a scăpat de puşcărie în urma unei acţiuni a PSD.

"Dacă domnul Dragnea şi ministrul Justiţiei nu ar fi avut iniţiativa să atace completurile de 5 la CCR (atacarea la CCR a fost, de fapt, opera Guvernului – n.r.), eu probabil că aş fi fost şi acum în puşcărie în Costa Rica, pe o decizie de condamnare luată de domnul Ionut Matei, la ordinele domnului Dumbravă", a afirmat Elena Udrea la Antena 3.

Udrea a mai susţinut că Liviu Dragnea încearcă să repună justiţie în ordine, potrivit cu rolul ei constituţional.

Elena Udrea a ieşit din închisoare după ce ÎCCJ i-a admis contestaţia în anulare la decizia de condamnare în dosarul Gala Bute. Udrea a putut contesta condamnarea în baza deciziei CCR în care s-a constatat nelegala constituire a completurilor de 5 judecători în ultimii 4 ani, inclusiv completul care a condamnat-o.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img