joi, 28 martie, 2024

Eolienele trec de la pierderi de sute de milioane de lei la profituri de vis, totul insa pe hartie

Distribuie:

Publicat:

Contul de profit şi pierderi al celor mai mari pro­du­că­tori de energie verde din România, în speţă proprietarii de turbine eoliene, arată semnificativ diferit în 2017 faţă de 2016. Trecerea de la pierderi record la profituri, în unele cazuri mai mari decât cifra de afaceri, a avut loc însă pe fondul instabilităţii legislative, nu al unei brize de vis.

De exemplu, Enel Green Power România, compania care administrează activele din energia verde ale italienilor de la Enel pe plan local, a terminat anul trecut cu o cifră de afaceri de 372 de milioane de lei şi cu un profit net de 537 de milioane de lei în contextul în care în 2016 compania avea pierderi de 290 de milioane de lei.

Enel are în România 534 MW montaţi în proiecte de energie verde, din care 489 MW în parcuri eoliene şi 36 MW în proiecte solare, capacităţi cu care anul trecut a generat 2,36% din producţia de energie la nivel naţional.

„Rezultatele financiare din 2016 şi 2017 au fost influenţate de schimbările în mecanismul de remunerare privind certificatele verzi. Evaluarea regulată a activelor, care are impact asupra contului de profit şi pierderi, este o obligaţie a companiilor, în conformitate cu regle­men­tă­rile contabile din România“, spun reprezen­tanţii Enel Green Power România.

sursa: zf.ro

 

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img