marți, 19 martie, 2024

Episcopul de Husi: „Noi nu mai stim sa ne iubim tara! Suntem niste patrioti de serviciu”

Distribuie:

Publicat:

Care sunt provocările de a fi episcop în România, față de a fi episcop în Occident? Cât de diferită este relația românilor din Diaspora cu Dumnezeu comparativ cu cei din țară? De unde începe corupția în România, cum vede Biserica creșterea sau scăderea în sondaje, dar și de ce unora le este teamă de vizita Papei Francisc în România? La toate aceste întrebări a răspuns, într-un interviu, în exclusivitate pentru EVZ, episcopul Ignatie al Hușilor, singurul episcop din Biserica Ortodoxă care folosește Instagramul și propovăduiește Evanghelia și pe social-media.
 

– Evenimentul zilei: Care au fost provocările Preasfinției Voastre în această perioadă de când sunteți episcop al Hușilor?

– Preasfințitul Ignatie: Sunt două provocări frumoase. În primul rând, adaptarea. Am fost ceva vreme în Occident, unde i-am slujit pe românii de acolo și, recunosc, mi-a fost foarte dragă slujirea acolo. Venind în țară, nu mi-a fost chiar la îndemână să mă adaptez, indiferent unde ar fi fost. Mental nu eram setat pentru a mă întoarce în țară. Am răspuns chemării Bisericii noastre pentru a veni și a sluji, aici, în România. A doua provocare este slujirea semenului aflat în situații precare din punct de vedere material sau financiar. Județul Vaslui nu este cel mai sărac, dar nici cel mai bogat. Cel puţin aceasta este percepția mea. Este nevoie, din partea Bisericii, de proiecte social-filantropice acreditate şi de foarte bună calitate. Doar în felul acesta iubirea de la Liturghie coboară în inima omului.

– Timp de aproape șase ani ați fost episcop vicar al Episcopiei Spaniei și Portugaliei. Cât de diferită era misiunea Preasfinției Voastre în Diaspora față de misiunea de la Huși?

– Este completamente diferită. Sunt contexte, realități şi provocări diferite. În Occident, un preot trebuie să își adune credincioșii. Își caută un locaș de cult, care poate fi ceva improvizat. Sau o biserică, care nu mai este folosită de către cei din țara respectivă. Iar tu, practic, începi misiunea de la zero – nu ai nici credincioșii și nici lăcașul de cult. Toate acestea te și împlinesc ca om, căci simți undeva că te angajezi într-un apostolat în deplină fidelitate cu Evaghelia, cu ceea ce au făcut înşişi Apostolii: au luat traista, bățul și au plecat să Îl slujească pe Hristos. În România, toate aceste lucruri sunt deja realizate. Nu-ţi rămâne decât să faci misiune cu maximă responsabilitate, să îi îndrumi, să lucrezi la biserica din sufletele lor și să îi apropii de Hristos. Sentimentul meu este că în Occident apartenența la parohie, la comunitate, este mult mai vie decât în România. Aici, oamenii, câteodată, nu mai au același sentiment că aparțin de o comunitate şi de un preot.

– Puteți spune că preoții din Diaspora sunt poate mai serioși comparativ cu cei din țară? În România, din când în când, mai apar diferite derapaje ale unor preoți, care s-au transformat în „niște mercenari spirituali” după cum spuneați Sfinția Voastră?

– Nu sunt de acord cu acest clișeu, şi anume că în Diaspora ar fi preoții mai buni decât în România. Sunt serioși şi buni peste tot. Am descoperit niște preoți minunați aici, în eparhia Hușilor. Majoritatea dintre ei sunt tineri şi trăiesc în sate extrem de izolate, asumându-şi slujirea oamenilor cu dăruire şi dragoste. Este adevărat că mai pot fi şi situații de derapaje, de preoți care nu-și asumă la modul foarte responsabil misiunea. Aceste situații trebuie să le gestionăm cât mai înțelept ca Biserică. Este nevoie să avem și exercițiul autocriticii. Asta e o problemă la care trebuie să lucrăm foarte mult. Atunci când greșim, să avem capacitatea de a ne asuma acest lucru și să ne cerem iertare. Nu suntem infailibili. Când apare câte o situație care perturbă viața eclesială, armonia Trupului lui Hristos, adică Biserica, în anumite situaţii, preferăm să nu ne asumăm această problematică, lăsând să treacă lucrurile de la sine sau să fie înțelese de la sine. Situațiile de genul acesta trebuie amendate ca atare. Trebuie luate măsurile care se impun. În acelaşi timp, exacerbarea în media a unor situații excepționale, cazuri izolate de imoralitate clericală, mi se pare undeva că intră în trendul acesta anti-clerical, susţinut de ideologiile de stânga, care doresc, cu orice preţ, ca Biserica să fie demonizată.

– Ce români sunt mai fericiți – cei din Diaspora sau cei din țară?

– Fără a generaliza, aș vrea să vă împărtășesc faptul că aproape toţi românii din Diaspora nu mai duc grija zilei de mâine: ce-și vor cumpăra de mâncare, cu ce se vor îmbrăca sau cu ce vor trimite copiii la școală. Prin munca pe care o prestează, aceste lucruri sunt cam de la sine asigurate. Își permit și un concediu fără prea mult efort financiar. De asemenea, cred că trăiesc puțin mai liniștiți. Au capacitatea de a zâmbi mai ușor, cu mai multă naturalețe. De când am venit în țară, am observat un lucru pe care aș vrea să îl subliniez, să îl „boldez”. În Occident, nimeni nu are treabă cu viața ta privată. Este un respect pentru aceasta, pentru credința pe care tu o împărtășești, încât nimeni nu îndrăznește să te persifleze. Și chiar dacă este o discuție în contradictoriu, o polemică, este un respect, o limită. Niciodată nu pătrunde cineva cu neseriozitate în sufletul tău. Este un respect imens pentru viața privată. Din păcate, să mă ierte Dumnezeu că o spun, nu am descoperit acest lucru în România. Aici este o intruziune în viața privată a omului, inclusiv pentru modul de abordare faţă de o persoană, pe care ai întâlnit-o pentru prima dată. Dacă unui om, pe care îl vezi pentru prima dată, îi adresezi întrebarea „ce faci?!”, este deja o intruziune. Nu vreau să generalizez. Sunt convins că există și oameni minunați, care țin cont la acest aspect, însă una dintre diferențele majore între noi şi cei din Occident este că, din păcate, în România această intruziune se întâmplă în mod curent.

„Hristos ar fi fost foarte nepopular în sondajele de la acea vreme”

– Evenimentul zilei: Unde se află acum România și românii, după 100 de ani de la Marea Unire?

– Preasfințitul Ignatie: Cred că aș putea să afirm cu o certitudine, probabil fragilă, faptul că spre deosebire de momentul din decembrie 1918, chiar întreg anul 1918, noi nu mai știm să ne iubim țara. Nu mai reușim să ne redescoperim propria noastră identitate, adică tot ceea ce ține de adâncul ființei noastre ca români şi să ne bucurăm, în mod genuin, de aceste realităţi. Suntem niște patrioți de serviciu și nu ne iubim cu adevărat țara. A-ți iubi cu adevărat țara, așa cum au făcut-o cei din 1918, înseamnă în primul rând a fi un om foarte cinstit. Un om care să nu bage mâna în punga oamenilor. Cu alte cuvinte, să nu fii un om corupt. Din păcate, acest concept este extrem de politizat. Dacă te pronunți împotriva corupției, ești catalogat automat ca fiind un anti PSD-ist. Dacă nu o vei face și vei manifesta o tăcere, o distanţare faţă de tot ceea ce înseamnă corupție, vei fi catalogat drept pro PSD, iar tăcerea ta devine în chip spontan vinovată.

Nu sunt de acord cu politizarea excesivă la care asistăm în România. Indiferent ce atitudine civică vei aborda, în mod automat, ești etichetat. De parcă Dumnezeu ne-a făcut să fim niște magazionieri, adică să punem etichete morale, spirituale pe fiecare om, în funcție de afirmația pe care o rostește. Prin urmare, dacă este un decalaj între românii din 1918 și cei de azi, aş putea să-l traduc în faptul că, din nefericire, nu reușim să ne iubim țara așa cum ar trebui să o facem, să fim oameni cinstiți, morali, patrioţi, nu patriotarzi, începând cu credința noastră şi terminând cu cultura, care ne definesc atât de autentic.

– De ce unii oameni sunt corupți? Ce înțelegeți Sfinția Voastră prin corupție?

– Termenul în sine îmi spune ce înseamnă corupție: alterare, stricare, deteriorare. Îți însușești diferite lucruri, anumite realități care nu îţi aparţin. Există și corupție spirituală, care ia chipul păcatului. Păcatul corupe şi degradează totul, inclusiv şi mai ales pe om. De fapt, de aici pornește totul. Trebuie mai întâi să ne vindecăm de corupția spirituală, care se instalează în noi și care are drept finalitate corupția materială. Cu alte cuvinte, falsifici binele pentru a te instala confortabil în piaţa păcătoasă a dorinţelor tale.

CONTINUAREA PE EVZ.RO

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img