sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Este ambiguă întrebarea Referendumului? Se poate frauda votul?

Distribuie:

Publicat:

Răspunsurile pe scurt: nu, nu.

Răspunsul mai pe larg, după cum urmează. Nou val de fake news-uri e legat de o întrebare și o posibilitate. Întrebarea e cea de la Referendumul pentru clarificarea definiției Căsătoriei între un bărbat și o femeie în Constituția României și sună așa: „Sunteţi de acord cu Legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?”

Noua narațiune spune că această întrebare e prea vagă și poate însemna orice; și că, în fapt, ea ascunde o conspirație a lui Dragnea prin care acesta ar încerca să modifice Constituția ca să se salveze de la închisoare.

Câteva precizări:

a) Întrebarea nu avea cum să sune altfel, conform HG nr. 1.103 din 22 septembrie 2003 – întrebarea, altfel spus, e standard; 
b) Legea de revizuire a Constituției a fost publicată în Monitorul Oficial marți și poate fi verificată oricând; 
c) Așadar, întrebarea este cât se poate de închisă; 
d) Referendumul acesta este decizional pe aprobarea legii – dacă Referendumul este validat, Legea va fi aplicată imediat; 
e) Referendumul din 2009 a fost unul consultativ, de aceea întrebarea, acolo, a fost formulată altfel; 
f) Fix la fel ca acum a fost formulată și întrebarea de la Referendumul constituțional din 18-19 octombrie 2003; 
g) care, apropo, s-a desfășurat TOT în două zile, iar atunci s-au prezentat la vot 55,7% dintre alegători, adică aproximativ 10 milioane de oameni.

În plus, la astfel de consultări pot exista uneori revizuiri a câte 50 de articole – așa cum s-a întâmplat în 2003. Ar fi imposibil să fie trecute pe buletinul de vot întrebări separate despre fiecare alineat în parte. Faptul că de data asta doar un singur articol e supus revizuirii nu schimbă principiul și formula standard. Și, încă o dată, legea publicată în Monitorul Oficial (pe care o puteți verifica oricând în online) este despre înlocuirea termenului "soți" cu expresia „un bărbat și o femeie" în privința căsătoriei, în cadrul art. 48 alin. 1 din Constituție.

În ceea ce privește fraudarea votului. Există unii influenceri care s-au specializat în alarme false. Moise Guran e unul din ei. El face următoarea teorie a conspirației: Referendumul de pe 6-7 octombrie este o repetiție a fraudării alegerilor generale de mai târziu. Argumentul? Pentru că s-a decis votarea în două zile și pentru că nu se aplică supravegherea electronică a votului la referendum. Afirmațiile sunt incorecte factual, ilogice și contradictorii.

Dacă guvernul a prevăzut două zile de votare, asta, logic și previzibil, scade presiunea îndeplinirii baremului de validare. Ce trebuia făcut într-o zi va fi făcut acum în două. Posibilitatea abuzurilor scade.

În ceea ce privește supravegherea electronică a votului, pur și simplu nu o cerea legea. Ar fi trebuit ca guvernul să prevadă în mod special în OUG-ul de organizare a Referendumului o astfel de supraveghere. Nu a făcut-o. Face acest lucru ca referendumul să fie fraudabil? În nici un caz mai mult sau mai puțin decât alte alegeri sau referendumuri care s-au desfășurat fără acest sistem. Dacă există temerea fraudării, există și soluțiile: observatori în cadrul circumscripțiilor de vot. Sunt soluții eficiente care au funcționat în vremuri mult mai grele, în anii ‘90.

Dar, de fapt, astfel de alarmiști lansează teze false dintr-un motiv simplu: nu din temeri sincere, ci cu scopul de a crea confuzie și de a săpa încrederea oamenilor în exercițiul democratic al Referendumului. Ținta falsurilor este distrugerea încrederii.

Așadar, să stăm bine, să stăm cu încredere și să mergem la vot! Lăsați alarmele false să urle până-și consumă bateria…

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img