joi, 28 martie, 2024

EXCLUSIV! Un hotel de 4 stele din Bucium, plin de mucegai, este vandut. Proprietarii au fost implicati in afaceri necurate – FOTO

Distribuie:

Publicat:

Un hotel de 4 stele ce a functionat pana acum 5 ani este scos la vanzare • Proprietarii au datorii de peste 140 milioane de euro • Cladirea este scoasa la vanzare cu 310 mii euro • Imobilul se afla intr-o stare destul de avansata de degradare, mai ales ca de o perioada buna este deconectata de la utilitati • "Trimiteti o solicitare in scris. Este o proprietate privata, nu sunt probleme cu aceasta proprietate", spun reprezentantii firmei din Bucuresti • In 2006, pensiunea a fost realizata de sotii Coman, cu ajutorul fondurilor europene • Firma afaceristilor a intrat in insolventa, dar a reusit sa transfere societatea pe alta firma • Creditorii nu au reusit sa recupereze din sumele datorate

Una dintre cele mai cunoscute unitati de cazare din zona Bucium este scoasa la vanzare in aceasta perioada. Tranzactia este anuntata ca se va realiza direct, in functie de ofertele primite. Este vorba despre Pensiunea Cardinale, transformata apoi in hotel de 4 stele, dar care nu mai functioneaza de cativa ani, starea generala a proprietatii fiind considerata medie.

Terenul si cladirea sunt scoase la vanzare pentru suma de 310 mii euro. In 2013, proprietatea se afla in portofoliul ERB Leasing IFN SA, care a transferat proprietatea societatii IMO Property Investments Bucuresti SA, contra unei sume aproximative de 400 mii euro, cu tot cu TVA. Acum, noii proprietari incearca sa scape de aceasta investitie, poate si din cauza problemelor financiare.

"Trimiteti o solicitare in scris. Este o proprietate privata, nu sunt probleme cu aceasta proprietate", spun reprezentantii firmei din Bucuresti.

Fosta pensiune se afla la cativa metri de Motel Bucium, pe sensul de mers dinspre oras, pe partea stanga. IMO Property Investments Bucuresti SA are ca obiect de activitate "alte activitati de servicii suport pentru intreprinderi".

In 2016, cifra de afaceri a societatii a fost 84,6 milioane lei, pierderi de 24 milioane lei si datorii de 642 milioane lei, aproape 140 milioane de euro, cu un numar de 15 angajati. Ultimele date indica doi administratori: Stamou Michail si Atsali Aikaterini, ambii cetateni greci, plus asociatii persoane juridice: Neu Property Holdings LTD si Ceh Balkan Holdings LTD, societati cu sediul social in Cipru.

Cladirea este degradata

Pensiunea a fost construita pe o suprafata de aproape 1500 metri patrati. Regimul de inaltime al cladirii este de P+1E+M. Parterul are o suprafata utila de 258,02 metri patrati, etajul are o suprafata utila de 185,60 metri patrati, plus terasa de 66,91 metri patrati. Mansarda are o suprafata utila de 188,99 metri patrati, plus terasa in suprafata de 14,745 metri patrati.

"Finisajele pardoselilor sunt cu gresie portelanata (hol intrare), placi granit lustruit (hol receptie), mochete (salon cu semineu, hol secundar grupuri sanitare), gresie (in salon restaurant semirotund, grupuri sanitare). Finisajele peretilor sunt cu tapet – partial exfoliat – si aplicatii ornamentale din mulaje gips, cu exceptia grupurilor sanitare si bucatarie. In zona bucatarie sunt prezente deteriorari si mucegai puternic din cauza infiltratiilor de apa pluviala de la terasa superioara", sunt cateva detalii din descrierea imobilului. Cladirea se afla intr-un proces avansat de degradare, deoarece este deconectata de la utilitati.

A fost scandal cu fondurile europene

Pensiunea Cardinale a fost implicata intr-un scandal, in momentul in care, in 2007, se afla in proprietatea Fortus Construct SRL, societate administrata de Iulian Manole Coman si Ioana Coman. Sotii Coman au construit obiectivul in anul 2006, cu ajutorul fondurilor europene. Acestia au primit fonduri nerambursabile in valoare de 300.000 lei, chiar in momentul in care societatea se afla in insolventa.

Afacerea a mai mers pana in 2013, cand societatea a dat faliment. Datoriile au ajuns la aproape 3 milioane de lei, mai bine de jumatate reprezentand datoriile catre Directia Generala Regionala a Finantelor Publice (DGRFP) Iasi. Hotelul a fost transferat pe alta societate, iar creditorii nu au mai avut nimic de executat.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img