News Flash:

EXCLUSIV! Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi pierde un proces istoric! Studentii pot respira usurati

19 Februarie 2018
254 Vizualizari | 0 Comentarii
s604x0 UMF Iasi

La cererea Ligii Studentior, Tribunalul Iasi a decis suspendarea hotararii Senatului Universitatii de Medicina si Farmacie „Gr. T. Popa” (UMF) din Iasi, dupa ce institutia majorase taxele de scolarizare pentru toti studentii romani cu 1.500 de lei pe an, de la 6.000 lei la 7.500 de lei, majorare care a afectat peste 2000 de studenti ai UMF Iasi. Practic, acum studentii pot plati taxa la cuantumul din anul anterior.

Decizia instantei se intemeiaza in primul rand pe faptul ca taxele de scolarizare nu pot fi modificate decat cu 6 (sase) luni inainte de admitere, conform Legii Educatiei Nationale, pe cand UMF Iasi a decis modificarea taxei cu mai putin de o luna inainte de admitere. Practic, din acest moment, UMF Iasi nu mai poate majora taxele nici pentru anul universitar urmator (2018-2019). Dincolo de acest aspect, in invatamantul superior este general acceptat faptul ca taxa de scolarizare va avea acelasi cuantum pe totata durata unui ciclu de studii si nu va fi modificata anual, asa cum practica in mod curent universitatea ieseana.

Amintim faptul ca, in iunie 2017, la momentul majorarii, rectorul UMF Iasi, prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, declarase ca suma aproximativa de 3 milioane de lei (30 miliarde lei vechi) nu va fi investita in imbunatatirea actului didactic si a conditiilor de studiu pentru studenti, ci va fi folosita exclusiv pentru sustinerea proiectelor de cercetare ale unor profesori.

La doua zile dupa ce a fost publicata decizia de majorare, peste 250 de studenti ai UMF Iasi au protestat in fata institutiei, sustinuti de Liga Studentilor, solicitand anularea deciziei. Pe fondul protestului si al complicitatii dintre conducerea UMF si organizatiile studentesti din universitate, care au sustinut initial decizia de majorare si care au criticat studentii protestari, peste 500 de studenti au semnat un memoriu inaintat conducerii institutiei prin care reclamau o serie de probleme stringente.

Desi memoriul a ramas fara raspuns oficial, Liga Studentilor a intrat in posesia unor documente interne din care reiese faptul ca executivul UMF Iasi, in urma protestului, a rezolvat cateva dintre problemele ridicate de studenti, anume: asigurarea unor masuri minime igienico-sanitare si schimbarea bazei de date cu grile pentru examene, urmand sa se introduca in curand camere video in salile institutiei pentru a evita fraudarea examenelor.

In ciuda acestor fapte, organizatiile studentesti din UMF Iasi, anume Societatea Studentilor Medicinisti Iasi (SSMI), Societatea Studentilor Stomatologi Iasi (SSSI), Societatea Studentilor Farmacisti Iasi (SSFI) si Asociatia Studentilor Bioingineri Iasi (ASB Iasi), sustinute de federatia studenteasca Alianta Nationala a Organizatiilor Studentesti din Romania (ANOSR), atat la cererea conducerii UMF Iasi, cat si in nume propriu, au cautat sa discrediteze in mod permanent Liga Studentilor pentru demersurile intreprinse in folosul studentilor medicinisti, de fiecare data luand partea Consiliului de Administratie al institutiei si, direct sau indirect, solicitand Tribunalului Iasi, respingerea cererii de chemare in judecata prin care Liga Studentilor a obtinut suspendarea deciziei de majorare a taxelor.

Decizia nu este definitiva, putand fi atacata cu recurs in termen de 5 zile de la comunicare. De asemenea, aceasta va fi urmata de anularea ulterioara a acesteia, instanta fixand termen pentru dezbaterea anularii hotararii de majorare a taxelor pe data de 27.03.2018, ocazie cu care invitam studentii sa participe la sedinta de judecata.

„Faptul ca instanta de judecata a hotarat in sensul suspendarii hotararii prin care Senatul UMF a marit taxele de studii este un indicator ferm al faptului ca legalitatea, temeinicia si oportunitatea unui asemenea act ies din tiparele normalului, iar capacitatea de reprezentare a Ligii Studentilor nu mai poate fi pusa sub tagada. Asa cum am promis la protestele din vara anului trecut, Liga Studentilor a continuat sa lupte pentru cauza in care s-a angajat alaturi de toti studentii medicinisti ieseni, in ciuda faptului ca un memoriu semnat olograf de un numar de 517 studenti ai UMF Iasi si online de un numar de 902 sustinatori a fost complet ignorat la nivel oficial de conducerea insitutiei. Salutam decizia instantei si ii asiguram pe toti cei afectati de masura majorarii taxelor ca vom dispune de toate resursele intelectuale si materiale pe care le avem pentru a duce dosarul la o hotarare definitiva de anulare, fiind atenti in acelasi timp si la rezolvarea celorlalte probleme cu care se confrunta studentii medicinisti.” a declarat Cosmin-Teodor Cotos, primvicepresedinte al Ligii Studentilor.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0815 (s) | 35 queries | Mysql time :0.019639 (s)