Cand ne gandim la creierul nostru, probabil ne imaginam un organ bine dezvoltat, care atinge maturitatea si ramane astfel de la 20 ani incolo.
Dar se pare ca informatia aceasta nu este adevarata. Se pare ca interactiunile complexe ale biologiei creierului si conditionarea sociala se afla intr-o relatie care declanseaza comportamentul uman atat bun, cat si rau, iar acestea se pot modifica pe parcursul timpului, si in bine, si in rau.
In primul rand, trebuie sa avem in vedere ca activitatea pe care o desfasuram in cea mai mare parte a timpului ne va influenta evolutia si comportamentul pe masura ce trec anii. Ceea ce lucram, ceea ce ne pasioneaza, activitatile pentru care ne facem timp si interesele pe care ni le dezvoltam stimuleaza diferite parti ale creierului, care vor fi mai dezvoltate decat altele pe care nu punem accent nici noi si nu ne cere nici rutina sa o facem. Din start, aceasta informatie este evidenta, deci practic trebuie sa intelegem ca daca ar fi sa ne vedem creierul ca pe un puzzle, noi il cream, noi hotaram forma pieselor care se imbina, marimea si imaginea!
Oamenii sunt mai buni – sau cel putin mai capabili sa fie mai buni – decat se crede.
Altruismul, de exemplu, nu are nicio dovada evolutionista de a fi o calitate innascuta. Ba chiar, din punct de vedere darwinian, ai mai multe sanse sa supravietuiesti daca te aperi pe tine si nu iti pasa de altii. Asadar de ce se ajuta oamenii reciproc? Pentru ca e un comportament social prezentat copiilor de mici. Deci putem fi mai buni, daca ni se arata asta si daca incercam.
Ca sa intelegem actiunile din prezent, trebuie sa mergem inapoi in timp. Cele mai suprinzatoare gesturi pe care le facem au o explicatie, numai ca trebuie studiata contextual. Ai facut o criza de nervi din senin pentru ca nu gasesti solnita prin casa? Nu are nicio legatura cu dezordinea, e mult mai probabil sa fi avut un flux hormonal din cauza unei vesti care ti-a starnit adrenalina, sau nervi acumulati de la ultima cearta cu prietenul tau.
Creierul proceseaza in timpul lui acesti factori, si serveste reactiile intr-o cronologie diferita de orarul nostru zilnic. Si cum o actiune duce la alta, iata cum ajungem sa tipam seara la mama, la telefon, in loc sa fi zbierat la seful nostru care ne trateaza nedrept. Dar, creierul stie totusi sa ne desfaca raspunsurile la intrebarile pe care ni le punem despre trecut: asa putem derula actiunile si intelege ce se intampla.
Stresul are un impact mai grav decat stiai.
Sindromul stresului post-traumatic abia a prins atentia opiniei publice, desi afecteaza umanitatea dintotdeauna. De cele mai multe ori, insa, nu constientizam pe moment, ci la o oarecare distanta de factorul de stres sau de trauma. De aceea ne dam seama de asta… atunci cand privim spre trecut, odata depasita starea. Din pacate, se pare ca putem sa intelegem lucrurile numai dupa ce le privim in retrospectiva. Dar stresul ne modifica realmente ADN-ul, imbatranindu-l pe el si apoi per total pe noi.
Cercetatori au aratat chiar ca specia umana are tendinta sa se streseze grav pe probleme care nu sunt reale amenintari. Raspunsul corpului la stres il face pe acesta sa investeasca toate resursele pe care le are intru salvarea situatiei. Dar ea nu era de viata si de moarte. Asa ca data viitoare cand te certi cu prietenul tau si va despartiti, aminteste-ti ca ai citit acum ca asa se imbatraneste: creand stres pe marginea situatiilor neplacute de zi cu zi ca si cand ar fi sfarsitul lumii. Mai mult, stresul ne incetineste sistemul digestiv, producerea de celule care regenereaza rani, precum si sistemul reproductiv.
sursa: eva.ro
