marți, 19 martie, 2024

FEMEIE DIN REPUBLICA MOLDOVA, DEPISTATĂ CU ȘEDERE ILEGALĂ IN COMUNA HOCENI

Distribuie:

Publicat:

Poliţiştii de imigrări din Vaslui au depistat o femeie de 25 de ani din Republica Moldova, care nu a părăsit teritoriul României la expirarea dreptului de şedere. Aceasta a fost sancţionată contravenţional şi obligată, prin deciyie de returnare, să părăsească țara în termen de 15 zile. Totodată, la ieşirea din ţară, pe numele ei va fi instituit consemn de nepermitere a intrării în România pe o perioadă de 3 luni.

 

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări al judeţului Vaslui au desfăşurat, la data de 19 iunie a.c., o acţiune pe linia combaterii şederii ilegale a cetăţenilor străini, pe raza de competenţă.

 

În cadrul activităţilor întreprinse, pe raza comunei Hoceni, poliţiştii de imigrări au depistat, cu şedere  ilegală, o femeie în vârstă de 25 de ani, din Republica Moldova.

 

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că aceasta a intrat legal în țară, însă nu a părăsit teritoriul României la expirarea dreptului de ședere. Poliţiştii de imigrări au emis pe numele femeii o decizie de returnare, prin care aceasta este obligată să părăsească ţara în termen de 15 zile și a fost dispusă măsura de nepermitere a intrării în România pentru o perioadă de 3 luni.

 

Totodată, femeia a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 600 lei pentru nerespectarea prevederilor OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată.

 

Biroul pentru Imigrări al judeţului Vaslui continuă activităţile de prevenire şi combatere a şederii ilegale a străinilor prin organizarea de acţiuni cu forţe proprii sau în cooperare cu instituţiile cu atribuţii în menţinerea unui climat de ordine şi linişte publică în rândul comunităţii noastre, solicitând cetăţenilor străini să acorde interes reglementării dreptului de şedere în România.

 

De asemenea, invităm solicitanţii să utilizeze aplicaţia on-line de depunere a documentelor, la adresa www.portaligi.mai.gov.ro, pentru reducerea timpului alocat procesării documentelor.

 

Contăm pe respectul dumneavoastră faţă de legislaţia în domeniul migraţiei şi vă invităm să ne contactaţi pentru orice aspect referitor la aplicarea prevederilor legale în domeniu, la telefoanele 0235303450/0235303454, ori vizâtând site-ul public la adresa www.igi.mai.gov.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img