joi, 18 aprilie, 2024

Fifor, despre proiectul de trecere a industriei de apărare la MApN: Ne dorim o dezbatere cat mai serioasă

Distribuie:

Publicat:

Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a afirmat joi că îşi doreşte o dezbatere cât mai serioasă pe marginea iniţiativei legislative privind trecerea industriei de apărare de la Ministerul Economiei la Ministerul Apărării Naţionale.

"Este o iniţiativă legislativă, de fapt, care a trecut de Senat, dacă nu mă înşel, în ultimele două săptămâni. În momentul de faţă se află în procedură specifică în Camera Deputaţilor, la comisiile de specialitate. Înţeleg că la Comisia de apărare au avut loc din nou discuţii foarte importante şi foarte interesante cu reprezentanţii industriei de apărare, cu sindicatele, cu reprezentanţii PATROMIL. Noi ne dorim ca, într-adevăr, pe marginea acestei iniţiative legislative să aibă loc o dezbatere cât mai serioasă", a declarat Fifor la finalul ceremoniei de conferire a numelui "Ferdinand I" Academiei Tehnice Militare din Bucureşti.

Ministrul Apărării consideră că, pe această bază, industria de apărare românească trebuie să se reaşeze pe noi fundamente.

"Pentru că nu discutăm doar de o simplă mutare administrativă a unei capacităţi de producţie, zic eu, foarte importante a României de la un minister la altul. Discutăm despre modul în care, în ultimă instanţă, industria de apărare românească trebuie să se reaşeze pe noi fundamente. Prin procentul de 2% pe care îl avem alocat şi anul acesta ca buget al ministerului încercăm să întoarcem în industria românească de apărare o sumă cât mai consistentă prin proiectele de înzestrare ale Armatei române", a spus Mihai Fifor.

El a arătat că acest proiect este unul de durată.

"Nu putem spune că anul acesta vom reuşi să rezolvăm tot ce înseamnă înzestrarea Armatei române sau că industria de apărare, începând de anul acesta, va primi sume extraordinare de mari bani. Dar ideea este clară, că Guvernul României, Ministerul Apărării Naţionale nu au plecat la cumpărături de echipamente militare, Guvernul României şi Ministerul Apărării Naţionale îşi doresc foarte mult ca parte din aceste sume să fie investite în industria românească de apărare şi în felul acesta să avem transfer tehnologic, să avem cooperare industrială cu parteneri foarte importanţi din întreaga lume, pentru că în ultimă instanţă industria românească de apărare este o industrie etalon, este o industrie foarte cunoscută în lume, dar care are nevoie de retehnologizare şi de investiţii foarte serioase în perioada care urmează", a adăugat el. AGERPRES/

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img