News Flash:

Finantele propun modificarea CAS de la 10,5% la angajat si 15,8% la angajator, la 21,7% la angajat

7 Septembrie 2016
899 Vizualizari | 0 Comentarii
Ministerul Finantelor a pus pe circuitul de avizare un proiect de ordonanta de urgenta de modificare a Codului Fiscal intrat in vigoare la 1 ianuarie 2016, prin care modifica in mod substantial apoape 200 de articole din cele 500 ale Codului Fiscal intrat in vigoare in 8 septembrie 2015.




Printre propuneri se numara modificarea contributiilor CAS. Astfel, conform propunerilor, la articolul 64 care in actualul Cod Fiscal prevede cotele de impozitare, apar urmatoarele in noul proiect de lege: “cota pentru contributia individuala de asigurari sociale datorate bugetului asigurarilor sociale de stat este de 21,7%”.




In acest moment contributia individuala de asigurari sociale este de 10,5% din salariul brut la angajat si 15,8% din fondul de salarii la angajator pentru conditii normale de lucru, in total 25,8%.




Conform propunerii, cota totala ar urma sa scada la 21,7% din salariul brut, platita integral de catre salariat, iar angajatorul nu va mai fi obligat sa plateasca niciun fel de contributie sociala la conditii normale de lucru.




Cota de contributii a angajatorului va fi de 4,2% din fondul de salarii doar la conditii deosebite de munca si de 8,4% la conditii speciale de munca.




Astfel, se prevede: „Cotele de contributii de asigurari sociale datorate bugetului asigurarilor sociale de stat:




(1) Cotele de contributii de asigurari sociale datorate pentru activitatile dependente desfasurate in conditii deosebite, speciale sau in alte conditii de munca sunt urmatoarele:




a) 4,2% contributia datorata de angajator pentru conditii deosebite de munca;




b) 8,4% contributia datorata de angajator pentru conditii speciale de munca si pentru alte conditii de munca astfel cum sunt prevazute in Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificarile si completarile ulterioare;




(2) Pentru platitorii de venituri prevazuti la art. 136 alin. (1) lit. b), c) si d) cota contributiei de asigurari sociale este de 21.7%”.




In paralel, Finantele propun majorarea imperativa cu 21% a salariului brut lunar de baza pentru toate salariile brute lunare mai mici sau egale cu 5 castiguri salariale medii brute pe economie. Pentru restul salariilor, angajatorii vor trebui sa le majoreze, conform propunerii legislative, cu 2.815 lei.




Astfel, se prevede:




“Art. IV. – In scopul neutralizarii efectelor majorarii cotelor de contributie de asigurari sociale individuala si contributie de asigurari sociale de sanatate individuala, datorate de persoanele fizice, ca urmare a includerii contributiilor sociale obligatorii datorate de angajatori, se introduce urmatoarea masura tranzitorie:




(1) In scopul asigurarii aceluiasi venit net pentru angajat, dar si a pastrarii nivelului costului total cu salariile pentru angajator, incepand cu data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, salariul de baza brut lunar aferente contractelor individuale de munca, raporturilor de serviciu, actelor de detasare sau a statutelor speciale prevazute de lege, aflate in derulare se modifica dupa cum urmeaza:




(a) pentru salariile de baza brute lunare mai mici sau egale cu 5 castiguri salariale medii brute pe economie, salariul brut lunar de baza se majoreaza cu 21%. Procentul de 21% reprezinta suma contributiilor angajatorului la fondul de asigurari sociale si fondul de asigurari sociale de sanatate datorate de angajator pana la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta;




(b) pentru salariile de baza brute lunare mai mari decat 5 castiguri salariale medii pe economie, salariul brut lunar de baza se majoreaza cu 2.815 lei. Suma de 2.815 lei este egala cu suma dintre contributiile angajatorului la fondul de asigurari sociale si fondul de asigurari sociale de sanatate datorate de angajator pana la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, calculate pentru echivalentul a 5 salarii medii brute pe economie, luand in calcul ca salariul mediu brut pentru 2016 este de 2.681lei.




(2) Nerespectarea de catre angajator a prevederilor alin. (1) se sanctioneaza cu amenda egala cu dublul diferentelor constatate in minus de catre organul fiscal.”
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2016 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1110 (s) | 35 queries | Mysql time :0.017851 (s)