vineri, 29 martie, 2024

Focuri de arma la frontiera cu R. Moldova-FOTO

Distribuie:

Publicat:

* Politistii de frontiera botosaneni, in cooperare cu autoritatile de frontiera din R. Moldova, au descoperit 30.500 pachete cu tigari de contrabanda ce urmau sa ajunga pe piata neagra din Romania* Pentru retinerea contrabandistilor, care nu s-au supus somatiilor legale, politistii de frontiera au fost nevoiti sa traga 3 focuri de arma in plan vertical.
 
In aceasta dimineata, in jurul orelor 03.50, pe timpul executarii unei misiuni specifice in zona de competenta, politistii de frontiera din cadrul Serviciului Teritorial al Politiei de Frontiera Botosani, impreuna cu politistii de frontiera din cadrul Sectorului Politiei de Frontiera Radauti Prut – I.T.P.F. Iasi, au observat, cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte, mai multe persoane care au trecut frontiera de stat dintre Romania si R. Moldova, cu ajutorul unei barci pneumatice, incarcata cu mai multe cutii in care se aflau tigari de contrabanda.

In cadrul actiunii desfasurate pentru retinerea contrabandistilor, care nu s-au supus somatiilor legale, fugind spre teritoriul statului vecin, politistii de frontiera romani au folosit armamentul din dotare, fiind nevoiti sa traga 3 focuri de avertisment in plan vertical, respectand prevederile legale.

Concomitent au fost anuntate autoritatile de granita ale statului vecin, iar in urma activitatilor specifice desfasurate de politistii de frontiera romani si moldoveni au fost descoperite, pe cele doua maluri ale raului Prut, 61 de colete cu tigari, un autoturism si o barca pneumatica. De asemenea, a fost retinuta o persoana despre care exista indicii ca a participat la savarsirea evenimentului de contrabanda.

Totodata, s-a mai stabilit ca cele 61 de colete, care contineau cantitatea de 30.500 pachete tigari, marca Ritm, cu timbru de acciza Republica Moldova, urmau a fi introduse ilegal in Romania peste raul Prut de catre cetateni moldoveni, cu ajutorul ambarcatiunii retinute.

    Cercetarile continua in comun cu autoritatile de frontiera din R. Moldova pentru stabilirea intregii activitati infractionale, la finalizare urmand a fi luate masurile legale ce se impun.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img