vineri, 19 aprilie, 2024

Focuri de arma trase asupra ambasadei americane la Ankara – Trei persoane au fost condamnate de justitia turca

Distribuie:

Publicat:

Un tribunal turc a condamnat joi trei persoane în legătură cu focurile de armă trase împotriva ambasadei americane de la Ankara, anul trecut, în plină criză diplomatică între Turcia şi SUA, informează AFP potrivit Agerpres.

Trei bărbaţi au fost condamnaţi la pedepse cu închisoarea cuprinse între mai mult de trei ani şi mai mult de zece ani, pentru "apartenenţă la o organizaţie teroristă" şi "acte menite să saboteze relaţiile cu o ţară străină", a relatat agenţia de presă Anadolu.

Un al patrulea acuzat a fost achitat, potrivit agenţiei.

La 20 august 2018, una sau mai multe persoane au tras de mai multe ori dintr-o maşină asupra faţadei misiunii diplomatice americane, fără a face victime.

Citat de Anadolu, unul dintre cei trei bărbaţi condamnaţi a recunoscut în timpul audierii că a "comis acest act stupid" din "patriotism" şi "sub influenţa alcoolului". "Indiferent ce decizie veţi lua, trăiască Patria!", a declarat el.

După focurile de armă, guvernul turc a denunţat o "tentativă de a semăna haos", într-un moment în care relaţiile dintre Ankara şi Washington erau extrem de tensionate. Cu câteva săptămâni înainte, SUA au impus sancţiuni economice împotriva Turciei în legătură cu plasarea în detenţie de către Ankara a unui pastor american, de atunci eliberat.

Relaţiile între cei doi aliaţi din cadrul NATO s-au degradat în special după 2016. Aceste tensiuni sunt însoţite în Turcia de un discurs antiamerican virulent din partea unor responsabili politici şi mass-media.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img