News Flash:

Fondurile de investiţii de acţiuni au avut randamente de două cifre, în ultimii ani

25 Aprilie 2018
366 Vizualizari | 0 Comentarii
img

Fondurile de investiţii în acţiuni au avut randamente medii de două cifre, în ultima perioadă, ajungând la 10,6%, în ultimul an, a declarat miercuri Jan Pricop, director executiv al Asociaţiei Administratorilor de Fonduri din România (AAF), într-o conferinţă organizată de Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

"Fondurile de acţiuni au obţinut în ultima perioadă randamente de două cifre. Randamentul mediu anual a fost de 10,6%, cumulat în ultimii 5 ani a fost de 53%, iar în ultimele 12 luni randamentul a fost de 13,1%, cel mediu. Dacă comparăm cu un randament anual ipotetic de 3,6%, cumulat 18% în cinci ani, care s-ar fi obţinut la un plasament la o rată a dobânzii bancare la depozite la 1-2 ani. Fondurile de acţiuni sunt o opţiune viabilă de a investi", a spus Pricop.

El a precizat că sunt 13.000 de investitori în fondurile de investiţii de acţiuni din România.

"În fondurile de acţiuni sunt peste 13.000 de investitori, iar creşterea, în ultimul an, a fost de 34%. Se vede o tendinţă de creştere în popularitate. Este adevărat că suntem departe de nivelul de popularitate de care se bucură aceste fonduri la nivel european. La nivel european, piaţa a depăşit 16 trilioane de euro, dintre care 10 sunt în fonduri deschide de investiţii", a precizat reprezentantul AAF. AGERPRES

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0754 (s) | 24 queries | Mysql time :0.013689 (s)