News Flash:

Fost deputat UDMR condamnat la 3 ani de inchisoare

24 Noiembrie 2014
982 Vizualizari | 0 Comentarii
Fostul deputat UDMR Pal Arpad a fost condamnat de ICCJ la trei ani de inchisoare cu suspendare in dosarul in care este acuzat de conflict de interese, pentru ca si-a angajat fiica la biroul parlamentar, instanta dispunand ca acesta sa aiba interdictie zece ani sa mai ocupe o functie publica.

"Interzice inculpatului dreptul de a fi ales in autoritatile publice sau in functii elective publice, dreptul de a ocupa o functie publica implicand exercitiul autoritatii de stat, dreptul de a ocupa o functie sau de a exercita o profesie ori de a desfasura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru savarsirea infractiunii, pe o durata de 10 ani", potrivit deciziei instantei supreme, citata de Mediafax.

Fostul deputat Pal Arpad va avea un termen de incercare de sapte ani, conform deciziei instantei supreme.
Hotararea Inaltei Curti de Casatie si Justitie nu este definitiva, aceasta putand fi contestata cu apel.

Pal Arpad a fost trimis in judecata in 8 august, de procurorii Parchetului instantei supeme, care l-au acuzat ca, in mandatul de deputat (2008-2012), a propus angajarea fiicei sale, Katalin Pal, in cadrul Biroului sau Parlamentar din Circumscriptia electorala nr. 21 Harghita si a avizat contractele individuale de munca incheiate cu aceasta in 2008 si, respectiv, 2009. In baza acestor contracte, Katalin Pal a castigat 35.221 de lei, suma platita din bugetul Camerei Deputatilor.

Dosarul a fost deschis in urma sesizarii Agentiei Nationale de Integritate, care in noiembrie 2011 anunta ca deputatul UDMR Pal Arpad a fost in conflict de interese.

sursa:stiripesurse.ro

fostul deputat udmr
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1255 (s) | 36 queries | Mysql time :0.042091 (s)