sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Fostul prefect al judetului Teleorman, audiat la DNA

Distribuie:

Publicat:

Fostul prefect al judetului Teleorman Teodor Nitulescu s-a prezentat marti la Directia Nationala Anticoruptie. Acesta a fost audiat si in urma cu o saptamana. Surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, ca acesta este audiat de anchetatori in dosarul "Tel Drum". Luni, procurorii anticoruptie au dispus schimbarea incadrarii juridice, in sensul retinerii formei agravante a infractiunilor initiale, precum si punerea in miscare a actiunii penale fata de societatea Tel Drum si reprezentantii acesteia, intr-un dosar privind fraudarea fondurilor europene, cu un prejudiciu de peste un milion de euro. 

Potrivit unui comunicat al DNA, SC Tel Drum SA – persoana juridica, dar si Petre Pitis si Mircea Visan, reprezentanti ai societatii, sunt urmariti penal pentru savarsirea infractiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinta de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete, daca fapta are ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecinte deosebit de grave. 

In dosar mai sunt cercetati Florian Neda, reprezentant al Tel Drum, Florian Ion, reprezentant al WFA Impex SRL, precum si societatea WFA Impex SRL – persoana juridica, pentru complicitate la savarsirea infractiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinta de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete, daca fapta are ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecinte deosebit de grave. 

Potrivit DNA, pe 16 mai 2017 a fost inregistrata sesizarea Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor cu privire la suspiciuni privind activitatea unor firme, care, in cursul anului 2016, ar fi folosit o schema de obtinere ilicita de fonduri europene prin supraevaluarea pretului unor utilaje. 

"In cursul lunii iulie 2015, Ministerul Fondurilor Europene a admis la contractare un proiect propus de societatea comerciala Tel Drum SA in cadrul programului 'Cresterea Competitivitatii Economice', finantat din fonduri europene. In cadrul proiectului, Tel Drum SA urma sa achizitioneze o 'statie mobila de mixturi asfaltice pentru cresterea competitivitatii economice a SC Tel Drum SA'", explica procurorii. 

Potrivit DNA, societatea comerciala Tel Drum SA ar fi obtinut, pe nedrept, suma de 4.849.375 lei, reprezentand cheltuiala eligibila nerambursabila din fonduri europene. Ministerul Fondurilor Europene s-a constituit parte civila cu suma de 4.849.375 lei.  In vederea recuperarii sumei de bani obtinute in mod injust, procurorii au instituit masuri asiguratorii asupra bunurilor mobile si imobile apartinand inculpatilor, persoane fizice si juridice.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img