Fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, a apreciat recent că este o „mizerie” introducerea in protocolul alianței USR-PLUS a prevederii potrivit careia nu vor fi acceptati candidati „care au semnat, majori fiind, angajament cu securitatea" pentru ca acest lucru ar indica faptul ca Dan Barna si Dacian Ciolos vor sa acopere pe cineva care a semnat angajament cu Securitatea când era minor. Liderii USR-PLUS au anunţat că vor schimba respectiva prevedere din protocol, nu fără a-l ataca la rândul lor pe Funeriu în diverse moduri.
După această dispută derulată mai mult online, ies la iveală primele informaţii care arată că Funeriu a avut dreptate. Printre membrii marcanţi ai USR-PLUS sunt şi persoane care au semnat angajamente cu Securitatea când erau minori. Dezvăluirea este făcută de evz.ro, care notează că unul dintre coordonatorii PLUS în Bucureşti, Cosmin Alexandru, a recunoscut că a semnat în perioada liceului un angajament cu Securitatea. Deşi, din punct de vedere uman, Cosmin Alexandru poate beneficia de circumstanţe atenuante, situaţia acestuia poate ridica probleme serioase de imagine pentru partidul lui Cioloş.
În volumul „De la Waters la Similea”, apărut la editura Humanitas, sub semnătura lui Radu Paraschivescu, Cosmin Alexandru semmează o prefaţă cu titlul „Lacul lebedelor”. Acesta povestește cum, în liceu fiind, a semnat un angajament de informator al Securității:
„Cred că eram în clasa a zecea sau a unsprezecea, nu-mi mai aduc aminte exact, când, la o oră de istorie oarecare, profesoara ne zugrăvea, ca de obicei, în culori minunate, grija pe care conducătorul suprem o manifesta față de popor și față de viitorul minunat care ne aștepta. M-am trezit spunând, dintr-o bancă de la perete, că ar fi cazul să nu ne mai prefacem atât, că știm toți că Ceaușescu e un dictator. N-a fost nici prima, nici ultima dată când le spuneam profesorilor ce gândeam, doar că de data asta consecințele leau depășit pe precedentele.
Prima a fost că profesoara l-a chemat pe tata la școală, în timpul următoarei ore de istorie. Când a ajuns, l-a rugat să aștepte afară și m-a scos pe mine din clasă. Apoi, pe hol, i-a reprodus replica mea și l-a întrebat ce fel de educație primesc acasă. Taică-meu mi-a ars o palmă zdravănă și i-a promis că așa ceva nu avea să se mai repete. Replica, nu palma (…) După un timp, directoarea liceului m-a chemat la ea în birou. Unde mă aștepta un domn cu ochi albaștri. La propriu și la figurat. După ce directoarea ne-a lăsat singuri, omul s-a prezentat cu un grad pe care nu mi-l mai aduc aminte și mi-a zis că era necesar să semnez un angajament cum că aveam să raportez către instituțiile statului orice activitate de care luam cunoștință și care contravenea intereselor Partidului Comunist și ale clasei muncitoare. I-am zis că eu n-am treabă cu lucruri de felul ăsta și mi-a replicat că asta nu e treaba mea să decid, iar dacă nu semnez, e posibil ca părinții mei să fie dați afară din slujbe, iar eu și fratele meu de la liceu.
Mi s-a părut de nefăcut să-mi pun părinții în pericol din cauza unui teribilism de moment, așa că am semnat. Eram foarte supărat pe regim, dar n-aveam de gând să mă lupt cu el de-adevăratelea din liceu.”
