vineri, 26 aprilie, 2024

Furtuna a făcut ravagii în Vaslui

Distribuie:

Publicat:

O furtună a măturat județul, producând pagube însemnate. La Poienești Deal, un copac a căzut peste o casă. La fața locului s-au deplasat două autospeciale de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vaslui, împreună cu subprefectul Mircea Gologan, pentru o evaluare a pagubei. Intervenția a fost sistată pe timpul nopții, fiind nevoie de o macara pentru a îndepărta copacul, de o dimensiune imensă.

La Băcești, mai mulți copaci au fost smulși din rădăcini, blocând circulația. Localitatea a rămas fără curent electric, după ce mai multe fire s-au rupt de la vântul puternic. De asemenea, acoperișul unei mansarde a fost luat de vânt.

La Alexandru Vlahuță, mai multe fire electrice au fost culcate la pământ de vijelie, iar la Poienești o curte a fost inundată.
Și la Rateșu Cuzei, un copac a blocat circulația pe drumul județean pe un singur sens. Intervenția promptă a pompierilor, cu sprijinul autorităților locale au făcut ca lucrurile să revină la normal după scurt timp.În prezent, trei echipe de la firma de distribuție a energiei electrice acționează pentru realimentarea tuturor abonaților afectați

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img