News Flash:

Gabriel Enache (FCSB) - Sper ca Tănase şi Găman să vină, ar fi un plus pentru noi

17 Ianuarie 2018
694 Vizualizari | 0 Comentarii
enache

Fotbalistul formaţiei FCSB, Gabriel Enache, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că îşi doreşte ca jucătorii Cristian Tănase şi Valerică Găman să fie transferaţi în această pauză competiţională de conducerea clubului, precizând că ei ar aduce un plus echipei.

"Am înţeles că domnul Gigi Becali a vorbit cu Găman şi Tănase, aşa ne-a zis MM (n.r. - directorul sportiv Mihai Stoica). Sper să se înţeleagă cu ei şi să vină la noi pentru că sunt doi jucători foarte importanţi. Sunt jucători de echipa naţională şi au foarte mare experienţă. Ar fi un plus pentru echipă. MM chiar m-a întrebat azi despre Găman, cu care am jucat la Astra, şi i-am spus că este un băiat senzaţional. Eu m-am înţeles foarte bine cu el la Astra", a spus Enache, conform paginii oficiale de Facebook a clubului FCSB.

Cristian Tănase şi Valerică Găman sunt puşi pe lista de transferuri de Karabukspor, grupare din prima ligă a Turciei care se confruntă în prezent cu mari probleme financiare.

În ceea ce îl priveşte, Gabriel Enache a afirmat că nu s-a gândit niciun moment să plece de la FCSB din cauza suporterilor care l-au admonestat în mai multe partide din prima parte a campionatului. "Discuţii au fost (n.r. - cu alte cluburi), dar nu m-am gândit niciun moment să plec de aici din cauza suporterilor. Eu nu am război cu absolut nimeni. Sunt la echipa asta, am jucat aici, dau 100% pe teren şi eu spun că cel mai important lucru este să fiu apreciat de oamenii din jurul echipei", a afirmat Enache.

"Au fost multe lucruri negative peste mine, însă am trecut de ele. Am ajuns să nu mai bag absolut nimic în seamă, iar lucrul ăsta m-a ajutat psihic foarte mult. Nu am greşit faţă de nimeni, nu am spus nimănui niciun cuvânt... E într-adevăr deranjant să fiu apostrofat. Nu am vrut să bag în seamă toţi oamenii din tribună. Dacă mingea era pe partea stângă şi ei îl înjurau pe Enache pe partea dreaptă a terenului... Asta pentru mine a fost incredibil. E deja prea mult. Dar aceste lucruri m-au motivat şi mi-am făcut treaba cum am putut. Nici presa nu o mai citesc şi e mai liniştitor. După fiecare meci eram considerat cel mai slab de pe teren, chiar şi când băteam cu 4-0. Pentru că sunt mulţi oameni răi în ţara asta care urmăresc doar să-mi facă rău. Aşa că am evitat aceste lucruri şi acum îmi este mult mai bine. Nu am căutat vinovaţi, dacă au ceva cu mine este fix problema lor. Eu nu îi bag în seamă", a adăugat Gabriel Enache.

Lotul echipei conduse de Nicolae Dică se află din 8 ianuarie într-un stagiu de pregătire la Belek, Antalya. Întoarcerea în ţară este programată pentru 18 ianuarie.
AGERPRES

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1354 (s) | 24 queries | Mysql time :0.013858 (s)