marți, 19 martie, 2024

Galatasaray il vrea pe Florin Andone

Distribuie:

Publicat:

Atacantul român, Florin Andone, este pe lista turcilor de la Galatasaray. Potrivit publicației Sabah, echipa "CimBom" și-a îndreptat din nou atenția asupra jucătorului în vârstă de 25 de ani, potrivit mediafax.

 

La începutul sezonului, atacantul francez, Bafetimbi Gomis (33 de ani), a plecat la Al-Hilal, iar Galatasaray nu i-a găsit încă un înlocuitor. Sursa citată notează că oficialii grupării din Turcia ar putea face o ofertă pentru Andone conducerii echipei Brighton din Premier League.

În 12 aparații în tricoul formației din Anglia în acest sezon, Florin Andone a marcat două goluri.

Galatasaray l-a mai vrut pe Andone în 2016

Atacantul român a mai fost urmărit de Galatasaray pe vremea când acesta juca la echipa din Spania, Cordoba. În vara anului 2018, Andone a ajuns la Brighton, grupare care a plătit 6 milioane de euro celor de la Deportivo La Coruna.

Brighton este pe locul 13 în Premier League, iar sâmbătă, 19 ianuarie, de la ora 17:00, merge în deplasare pe Old Trafford, acolo unde o va înfrunta pe Manchester United.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img