News Flash:

Germania va interzice folosirea erbicidului glifosat care ar cauza cancer

10 Septembrie 2019
135 Vizualizari | 0 Comentarii
s604x0 erbicidului glifosat

Germania va interzice folosirea erbicidului glifosat - care face obiectul unor procese, in SUA, cu mize de miliarde de dolari, pentru ca ar cauza cancer - din 2023, limitand utilizarea acestuia pana atunci, relateaza Reuters, citat de Mediafax.

Decizia vine dupa ce, in luna iulie, parlamentul austriac a aprobat un proiect de lege care interzicea utilizarea glifosatului si dupa ce aproximativ 20 de primari francezi l-au interzis luna trecuta in municipalitatile lor, sfidand guvernul. Compania Bayer spune ca nu este de acord cu decizia guvernului german: „O astfel de interdictie ar ignora aprecierile stiintifice ale autoritatilor competente din intreaga lume, care au stabilit de mai bine de 40 de ani ca glifosatul este sigur in folosire”.

Erbicidele pe baza de glifosat sunt cele mai utilizate produse de combatere a buruienilor din lume. Guvernul german a declarat ca va reduce sistematic utilizarea erbicidelor care contin glifosat incepand cu 2020. Glyphosate a fost dezvoltat de Monsanto sub brandul Roundup. Acum este comercializat la nivel mondial de zeci de alte grupuri chimice, inclusiv Dow Agrosciences si BASF din Germania.

Ingrijorarile legate de siguranta sa au aparut cand o agentie a Organizatiei Mondiale a Sanatatii a concluzionat in 2015 ca probabil provoaca cancer. Bayer, care a achizitionat Monsanto anul trecut, spune ca studiile si autoritatile de reglementare au considerat glifosatul si Roundup-ul sigure pentru uz uman.
 

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0761 (s) | 35 queries | Mysql time :0.016419 (s)