News Flash:

Gitenstein: Situatia din Ucraina e foarte periculoasa si ar putea avea impact asupra Romaniei

10 Martie 2014
770 Vizualizari | 0 Comentarii
 "Ca romano-american si ca fost ambasador in Romania sunt, evident, profund ingrijorat de aceste chestiuni si impartasesc multe dintre temerile exprimate de presedintele dumneavostra, de prim-ministrul dumneavostra. si de ministrul Afacerilor Externe. (...) Este o situatie foarte periculoasa si ar putea avea impact asupra Romaniei ", a spus Gitenstein despre situatia din Ucraina la emisiunea "Dupa 20 de ani" de la Pro TV.

Intrebat daca i se pare ca siuatia din Ucraina seamana cu cea din Republica Moldova si Transnistria, Gitensteins a raspuns : "Sunt de acord cu presedintele Basescu si cred ca e posibil, desi sper sa nu fie asa, sa ajungem sa avem doua conflicte in regiune, in Transnistria si in Crimeea, ceea ce cred ca ar fi tragic".

El a precizat ca este esential efortul intens facut de presedintele Obama si de secretarul de stat Kerry pentru a impiedica o asemenea situatie.
 "Nu mai vrem un alt conflict aici. Da. Cred ca paralela e posibila. Categoric ", a adaugat Gitenstein.

El a opinat ca ceea ce s-a intamplat in Ucraina nu s-ar putea intampla niciodata in Romania datorita schimbarilor in statul de drept.

"Poporul are putere aici. Cu cat poporul are mai multa putere, cu atat e mai putin probabil ca mogulii sa conduca tara. Si asta se intampla din ce in ce mai mult in Romania, pentru ca dati putere oamenilor obisnuiti, gratie pietei de capital, a respectarii legii", a spus fostul diplomat, in prezent membru al Comitetului Reprezentantilor din Fondul Proprietatea.

El a aratat ca, in opinia sa, situatia din Ucraina are efecte mai profunde asupra statului de drept in genere, dar si asupra relatiilor internationale si a securitatii nationale.

Gitenstein a mentionat ca Federatia Rusa a semnat un acord, in 1994, impreuna cu alte puteri nucleare, angajandu-se sa respecte suveranitatea Ucrainei si granitele sale de atunci, cu conditia ca Ucraina sa renunte la armele sale nucleare.

"Conditia era foarte importanta, nu numai pentru SUA, China si alte puteri nucleare, ci si pentru Rusia, deoarece vecinatatea cu o putere nucleara era o mare amenintare. Ei s-au angajat in acest contract, ceea ce era acest acord. Din punctul meu de vedere, de cetatean, Rusia trebuie sa-si respecte angajamentele. Cred ca si Romania ar trebui sa aiba aceeasi opinie, cu siguranta SUA si aliatii sai au aceasta opinie", a spus Gitenstein.

Intrebat daca, avand in vedere situatia exploziva Ucraina, SUA ar trebui sa-si intareasca prezenta in Romania in ceea ce priveste politica de securitate si militara, Gitenstein a raspuns : "SUA au deja o prezenta foarte solida, dar, dupa ce vom instala rachetele la baza militara din Deveselu, va deveni si mai solida".

"Dupa cum sunt sigur ca stiti, a sosit recent o mare nava americana, cred ca e USS Truxtun, in Constanta. Navele noastre militare viziteaza regulat Constanta, le veti vedea si mai des. Sunt sigur ca stiti deja ca la Kogalniceanu se desfasoara o activitate foarte intensa, trupe care vin si pleaca, in special soldati care parasesc Afganistanul si trec prin baza aeriana Mihail Kogalniceanu. Asta va continua... ", a adaugat Gitenstein.

El a spus ca Romania este intr-o pozitie foarte buna, ca aliat NATO, apreciind ca Romania este un aliat NATO extrem de valoros.

gitenstein romania federatia rusa uss truxtun
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0880 (s) | 36 queries | Mysql time :0.017701 (s)