vineri, 26 aprilie, 2024

Guvern: Salariul minim, diferentiat in functie de studii si vechime

Distribuie:

Publicat:

Salariul minim brut garantat in plata va fi diferentiat in functie de nivelul de studii sau de vechimea in munca, informeaza Guvernul.

Conform sursei citate, premierul Viorica Dancila, ministrul Muncii, Lia Olguta Vasilescu, si ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici, s-au intalnit marti, la Palatul Victoria, cu reprezentanti ai sindicatelor si patronatelor, carora le-a fost prezentat proiectul de hotarare de Guvern privind cresterea salariului minim brut garantat in plata pe economie: 2.080 de lei/luna, ceea ce inseamna o crestere neta cu 100 de lei.

“Totodata, s-a luat decizia reintroducerii salariului minim brut garantat in plata diferentiat in functie de nivelul de studii sau de vechimea in munca, concept care a mai fost aplicat in Romania inainte de anul 2011: 2.350 de lei brut, adica cu 13% mai mult fata de cel castigat de persoanele fara studii superioare sau cu vechime mai mica de 15 ani”, se spune in comunicat.

Executivul precizeaza ca s-a aratat, astfel, deschis unei propuneri formulate de sindicate la ultima sedinta a Consiliului National Tripartit, propunere care este in concordanta si cu prevederile programului de guvernare.

″In urma discutiilor purtate cu sindicatele si patronatele, s-a ajuns la concluzia unanima ca majorarea salariului minim este necesara, singura divergenta fiind asupra datei de la care se va aplica masura: sindicatele au solicitat 1 noiembrie 2018, patronatele – 1 ianuarie 2019″, se arata in comunicat.

Conform sursei citate, Guvernul va lua o decizie in cel mai scurt timp posibil, care va fi comunicata public, astfel incat ordonatorii de credite si companiile din Romania sa pregateasca punerea in aplicare a masurii, se mentioneaza in comunicat.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img