joi, 28 martie, 2024

Guvernul filipinez vrea sa inchirieze o nava pentru a returna containerele cu deseuri in Canada

Distribuie:

Publicat:

Autorităţile din Filipine au anunţat miercuri că vor închiria o navă privată pentru a returna imediat gunoiul exportat de Canada în această ţară în urmă cu cinci ani şi pe care Ottawa nu l-a luat înapoi, transmite dpa potrivit Agerpres.

Guvernul filipinez va acoperi costurile de transport, care nu au fost încă stabilite, a indicat purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Salvador Panelo. 

'Preşedintele (Rodrigo) Duterte este supărat din cauza întârzierii exagerate a Canadei în a-şi transporta înapoi containerele cu gunoi', le-a declarat el reporterilor. 

'Poporul filipinez este insultat grav prin faptul că această ţară este tratată de Canada ca o groapă de gunoi', a adăugat purtătorul de cuvânt. 

El a precizat că preşedintele Duterte a ordonat agenţiilor guvernamentale să contacteze o companie maritimă privată care să poată transporta imediat deşeurile înapoi în Canada. 

'În cazul în care Canada nu îşi va accepta gunoiul, îl vom arunca în apele sale teritoriale sau la 12 mile marine de oricare dintre ţărmurile sale', a afirmat el. 

Manila şi-a rechemat săptămâna trecută ambasadorul şi consulii din Canada, după ce aceasta a ignorat terenul limită de 15 mai până la care canadienii ar fi urmat să preia deşeurile. 

Mai mult de 100 de containere cu gunoi de provenienţă canadiană – deşeuri menajere, PET-uri şi pungi din plastic, ziare, scutece pentru adulţi – au fost transportate în Filipine în 2013-2014 şi declarate în mod greşit ca plastic reciclabil. 

Autorităţile canadiene au insistat că a fost vorba despre o tranzacţie privată, care nu a avut sprijinul guvernului. 

Guvernul filipinez a cerut în mod repetat Canadei să-şi ia înapoi gunoiul, însă Ottawa nu a oferit o soluţie definitivă la această problemă. Luna trecută, Duterte a declarat că va trimite gunoiul înapoi în Canada chiar cu riscul unui război

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img