News Flash:

Huseanca-Mirela Balan-un model de urmat pentru noi toti.De la ingrijitoare de batrani,la Pictor respectat in Italia-FOTO

18 Mai 2015
2251 Vizualizari | 0 Comentarii
Un material realizat de jurnalistii cotidianului Jurnalul.ro.Povestea unei husence care a reusit sa isi indeplineasca visul departe de hotarele Romaniei.

Bob Marley, Jimi Hendrix, Louis Armstrong, Marilyn Monroe. Parca sunt aievea, in galeria unde expune Mirela. Un portretist pur-sange, deosebit de apreciat in Italia. In Romania nu a auzit nimeni de ea. A trebuit mai intai sa lucreze ca laboranta la firme obscure din Husi, oras de granita al Romaniei. E ca in povestea Cenusaresei. A tanjit la realizarea visului sau de a deveni un pictor apreciat. Pana acolo, a schimbat cearceafuri murdare. A suportant mirosuri si vorbe grele ca ingrijitor de batrani in Italia. A spalat pe jos podeaua drumului catre arta. Calea reusitei sale a fost pavoazata cu sacrificii si miros de sudoare. Povestea succesului ei contine drept ingrediente ambitia si puterea de a nu renunta la ceea ce iti place, in ciuda obstacolelor. Un exemplu in acest sens: Mirela Balan, un roman care a plecat in strainatate pentru a obtine un castig minim ca ingrijitor de batrani, dar care prin ambitie a ajuns un artist plastic cunoscut in toata Italia, avand comenzi din toate partile. De la cenusiul Romaniei la sclipirea succesului peninsular! Mirela a povestit pentru Jurnalul National cum a reusit in viata, in ciuda faptului ca printre culorile vietii sale predominante au fost la un moment dat negrul si griul. A pornit de jos, ajungand la un moment dat, dupa ce a renuntat la facultate, laboranta. In copilarie nu i-a fost deloc usor. A inceput sa picteze din clasa a IV-a, primul premiu la desen provenind din perioada gimnaziului. A pictat o perioada, dupa care greutatile vietii au facut-o sa renunte. A plecat insa in strainatate pentru a-si realiza visul. A strans din dinti multa vreme pentru asta, dar nu a cedat nicio clipa. A trebuit sa ingrijeasca zeci de batrani si bolnavi cu gandul la succesul sau in viitor. Acum a implinit cinci ani de cand munceste in Italia si a reusit sa aiba numeroase expozitii in orase importante din Peninsula, castigand de partea sa atat publicul, cat si critici si specialisti de arta din Italia.

“Daca vrei sa obtii ceva, trebuie sa muncesti pe branci, pana ai senzatia ca mori”

“Eu, copil fiind, am avut mereu senzatia ca cineva ma protejeaza, chiar daca pare ireal ceea ce zic. Nu stiu, o fi Dumnezeu sau vreo ruda de-a lui. M-am nascut intr-o familie foarte modesta. Am cinci frati mai mari decat mine. Mama mea nu era chiar tanara cand m-a nascut si mi-a spus de cateva ori ca nu era chiar bucuroasa de venirea mea pe lume pentru ca era deja foarte greu cu cinci copii. Diferenta asta de varsta intre mine si fratii mei m-a determinat, cu mintea mea de copil, sa-mi fac un fel de lume a mea. Eram un fel de “Niculae” din “Morometii”. Imi amintesc scoala noastra modesta de cartier si “ghiozdanul” meu din clasa a-I-a, din carton, care nu era chiar nou ca la ceilalti copii, dar nu mi-a pasat deloc pentru ca abia asteptam sa merg la scoala. Legat de desen, imi amintesc ca in clasa a patra stateam in ultima banca cu baietii cand am realizat prima acuarela, niste mustati. Invatatorul nostru nu a fost prea incantat. M-a umilit, m-a scos in fata clasei, sa rada toti de mine. Prin clasa a VI-a am obtinut premiul intai la desen intr-o tabara. Nu mi-au placut insa diplomele, nu ma interesau. La liceu, prin clasa a XI-a, am inceput sa simt o atractie deosebita pentru pictura. Am inceput sa desenez si sa pictez de capul meu. Imi amintesc si de prima expozitie personala in holul cinematografului “Dacia” din Husi. Era ceva pe vremea aceea! Din acel moment, mi-a ramas gandul numai la pictura, toata viata. Urasc expresia sau mentalitatea "sa fii in rand cu lumea". Acest lucru m-a facut sa ma indepartez de multe ori de arta”. Insa din perioada aceea a liceului isi aminteste un sfat important primit de la profesorul sau de matematica Gheorghe Hoha. “De la profesorul Hoha am invatat ca trebuie sa muncim pentru a obtine ce vrem in viata. El avea o vorba: “daca vrei sa obtii ceva, trebuie sa muncesti pe branci, pana ai senzatia ca mori, dar sa nu-ti fie frica. De murit, n-ai sa mori“, isi aminteste Mirela.

Nu e bine “sa fii in rand cu lumea”. A renuntat la facultatea de matematica, pentru pictura

“Am avut perioade cand a trebuit sa fiu "in rand cu lumea”, la fel ca ceilalti, si trebuie sa recunosc ca au fost perioadele cele mai grele si mai urate din viata mea, chiar daca n-au fost chiar imposibil de suportat. In aceste perioade au fost zile si zile in care trebuia sa fac cu totul altceva de ceea ce simteam eu ca-mi place, dar stiam ca trebuie. Mare greseala”. Aceste amintiri sunt din perioada cand Mirela a lucrat ca laboranta la firme husene. Apoi a devenit studenta la matematica. A trebuit sa renunte pentru a-si urma visul. “Cand eram studenta la matematica nu stateam aproape deloc la cursuri. Stateam mai mult la facultatea de arte, cu studentii de acolo, cand se putea. Ma fascina lumea aia a lor, libertatea de care ei se bucurau. Rezultatele nu au intarziat sa apara, am renuntat la matematica, voiam sa ma fac pictor. Numai ca n-am avut curaj sa fiu “impotriva curentului”, cum se spune. Poate eram prea tanara, aveam 19 ani si n-am avut nici sustinere din partea nimanui. Mai tarziu am invatat ca trebuie sa ai curaj si incredere pentru a putea indeplini un vis. Eu nu visam sa devin celebra, voiam sa am linistea si pacea necesare pentru a realiza in culori ceea ce simt. Iubesc oamenii chiar daca, ciudat, nu sunt o fire chiar sociabila. Imi place sa citesc pe fata lor ceea ce simt ei : tristete, bucurii. Sunt foarte atrasa de figura umana. Poate de aceea reusesc sa fac portrete destul de bine. Sotul meu m-a ajutat mult sa am incredere si m-a sustinut atunci cand am hotarat sa ma pun “in fata curentului”. Am inceput sa pictez. Nimeni nu vedea ceva serios in asta, dar, cu timpul, a inceput sa le placa. Aveam multe comenzi si pictam si dupa imaginatia mea. Au fost anii cei mai fericiti din viata mea. Eram libera. Am avut un atelier in centrul orasului (Husi). Era un domn, Baltag, presedintele unei asociatii, care mi-a dat un spatiu si m-a angajat la acea asociatie. A fost protectorul meu. Ani la rand am avut conditii sa ma perfectionez, sa acumulez experienta, dar dupa un timp spatiul acela i-a trebuit pentru altceva si a trebuit sa plec”, povesteste Mirela.

Plecarea in Italia pentru indeplinirea visului

“Cand am venit in Italia aveam de gand sa stau pana imi fac un spatiu al meu. Nu m-am gandit ca o sa fiu cunoscuta ca pictor. Am luat-o de la zero, ca orice roman care pleaca in Occident cu un buzunar plin de vise, nu de bani. N-am stat mult pe ganduri. Am trecut la treaba, iar aici “treaba” pentru femei straine e: ori stai cu batrani si-i ingrijesti, ori stai in strada. La inceput am stat patru luni cu o batrana care era in stadiu de leguma. Si locuia intr-o casa izolata. Italiana am invatat-o din carti si dictionare la inceput. Mi-a fost greu, dar am avut forta sa rezist .N-am vazut acea batrana ca pe o povara, ci ca un instrument cu care eu pot sa-mi realizez visul. M-am inscris la un curs de asistenti medicali. Am fost acceptata, dar era foarte greu, pentru ca trebuia sa muncesc in acelasi timp. Trebuia sa invat si italiana bine. Am avut o vointa de fier. Am terminat printre cei mai buni. Eram chiar mult mai buna si decat italienii. Nici acum nu stiu cum am reusit. La jumatatea scolii am si fost angajata la o casa de batrani. Acolo a fost si mai greu, pentru ca erau 25, nu unul. Foarte greu, imi venea sa dau bir cu fugitii. Am crezut ca mor cu tot cu batranii. Am terminat scoala, eram calificata. Le-am demonstrat italienilor ca noi suntem destepti, ca aveam obiceiul asta. Am inceput sa fac desene cu portretele colegilor mei. Le faceam cadou, pentru mine era nimic. Ma intrebau daca pot sa le fac si in culori. Au inceput sa apara si cu pozele rudelor si atunci le-am zis ca trebuie sa plateasca ceva. Si asa, de la unul la altul, mi s-a dus vestea. Am vandut multe si mi s-a dus vestea pana la persoane mai importante care mi-au propus sa fac expozitii. Aici, fiecare primarie dintr-un oras are o sala pentru expozitie sau alte manifestari culturale. Trebuia sa fac mai multe tablouri. Cu fondul lor de la primarie mi-au cumparat culori si panze. Am ramas uimita. A fost punctul de plecare”.

Aripi ascutite pana la nori. Succes deplin.

Avea “aripi ascutite pana la nori”, spune ea, asemenea poetului Nichita Stanescu. “Am muncit pe branci. Am realizat 45 de tablouri, le-am facut si rame singura. A fost o satisfactie maxima, mai ceva daca ti-ai cumpara un Mercedes sau ti-ai terminat vila. I-am cucerit pe toti. Expresia de admiratie de pe fetele italienilor m-a facut sa ma simt bogata. Am vandut multe tablouri la acea expozitie. Asa s-a auzit ca ar fi una “de la Romania” care picteaza minunat”, isi aminteste Mirela. Au urmat alte expozitii mai mici si multe colective, impreuna cu pictori de marca ai Italiei. I-a cunoscut astfel pe marii pictori italieni. Insa acestia s-au aratat la inceput reticenti, dar pana la urma au fost cuceriti de talentul extraordinar al romancei. A reusit sa fie primita la o mare expozitie din Italia unde vin vizitatori din intreaga lume. Astfel, opera sa a putut fi apreciata pe toate continentele. A fost singura artista care a expus portrete. “A fost un succes total pentru ca e greu sa prinzi expresia fetei, spuneau multi”. Aceasta fata reuseste perfect, de unde e?, intrebau criticii si specialistii de arta.

“Sa faci numai ceea ce crezi ca e bine pentru tine”

“Desi nu era nimeni cu mine, nu m-am simtit niciun moment singura. Arta mea era cu mine, tablourile mele imi dadeau forta sa stau in fata tuturor si sa arat cine sunt. Le-am spus tuturor ca “vin din Romania”. Asa invata ca noi avem valori de care ei nu stiu. Au scris despre mine in reviste de arta cu tot felul de cuvinte intortochiate si pline de entuziasm. Pe viitor am in plan alte expozitii. Ma asteapta multa munca, dar sunt fericita ca fac ceea ce-mi place”. A trebuit sa insist, din nou, firesc, aproape superfluu, cu privire la cheia succesului ce o imparteseste tinerilor de azi. Mi-a raspuns sec. “Sa faci numai ceea ce crezi ca e bine pentru tine, sa te pui “impotriva curentului” si “sa nu fii in rand cu lumea “, daca e nevoie. Sa muncesti mult, sa nu uiti de unde ai plecat, pentru ca de acolo vin forta si energia de care ai nevoie. Sa nu-ti fie frica de momentele grele din viata ta, pentru ca de acolo vine partea cea mai buna”.

Galerie Foto

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZV.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1065 (s) | 25 queries | Mysql time :0.013033 (s)